Bîrfa, o boală cronică

Se pare că stă în firea omului să vorbească mult și degeaba, sau cel puțin în firea românului. Probabil știți și voi cum arată un grup de babe care stau în fața televizorului privind o telenovelă, sorbind ușor din cafeaua rece și vorbind de rău vecinele. Ei bine, cam așa arată și grupurile de adolescenți. Într-un bar, în parc, la școală, în ore, în pauză, oriunde sînt mai mulți tineri la un loc se iscă și bîrfa. Ce înseamnă a bîrfi? „A vorbi pe cineva pe la spate”, spun cei mai mulți. Plasîndu-mă strategic lîngă un grup de fete, am tras cu urechea. Mica bîrfă despre colega care are mulți bani se transformase într-o adevărată măcelărire verbală pentru săraca fată.

Nici băieții nu sînt mai prejos. Să te ferească sfîntul ca tu, fată, să ajungi în gura unui grup de băieți. Îți găsesc și cel mai ascuns secret și, în plus, critică felul tău de a te îmbrăca, cu toate că băieții nu prea au habar de așa ceva.

Bîrfa e bună oricînd și oriunde. Cum te plictisești, te apuci de pălăvrăgit. Bineînțeles că de aici se nasc și poveștile înflorite de zeci și mii de ori ca să fie mai interesante. E foarte interesant să auzi ceea ce alții născocesc despre persoana ta, din invidie sau, pur și simplu, din plictiseală.

Plictisul nostru poate ne face să ne ocupăm mai mult de viața altora și să ne băgăm în sufletul altora decît să ne vedem de existența noastră. De ce oare atunci cînd dăm o lucrare ne interesează nu numai nota noastră, dar și cea a lui X sau Y? De ce atunci cînd auzi că cineva a făcut o prostie simțim nevoia să aflăm toate amănuntele.? Curiozitate sau răutate înăscută. Știm cu toții că avem o doză mare de răutate în noi, dar dacă acum, cînd sîntem tineri, nu reușim să o înfrînăm, ce vom face mai tîrziu?

Cei de lîngă noi par să știe mai multe despre persoana și viața noastră chiar decît știm noi. Ne plac amănuntele picante chiar și despre persoanele pe care nu le cunoaștem. Că profesorul cutare a făcut nu știu ce, că vedeta cu sînii mici și-a pus silicoane, aceste amănunte par să dea sarea și piperul vieții cotidiene. Ei bine, nu e deloc așa. În momentul în care ne vom vedea de viața noastră, așa cum e ea, atunci poate nu vor mai prezenta nici un interes pentru noi meschinăriile bîrfei.

Și totuși, pînă atunci, toaletele liceului sînt pline. Fete care stau și comentează relația lui Z cu T, băieți care fac clasificări: „aia e bună, aia e proastă, aia are nasul ca o patlagică”. Curtea școlii e plină de „bisericuțe”, făcute de tineri care au o pasiune comună: bîrfa. Scopul lor? Nimeni nu îl știe. (Roxana ȘMIL)