■ Petrolul Moinești – CFR Moldova Iași 1-0 (0-0), în etapa a 22-a a Diviziei C la fotbal, Seria l
Petrolul Moinești a cîștigat și cel de-al 7-lea meci consecutiv de la reluarea campionatului, rămînînd principala favorită la locul l. Chiar dacă victoria a fost la limită, elevii lui Emil Vlăduț au făcut legea în teren, în fața unei formații care a venit doar să se apere, motiv pentru care a păstrat doar un singur vîrf, care însă nu s-a întîlnit cu balonul pe durata întregii partide, restul jucătorilor masîndu-se în propriul careu, în dorința de a baricada poarta apărată de Tătaru. Nu însă acesta este motivul pentru care moineștenii nu au reușit să înscrie decît un singur gol. Uriașele ratări au fost cauza principală și, poate, o oarecare relaxare, după un stagiu de mai bine de 10 zile petrecut în cantonament de către „petroliști”. Mai mult decît atît, în minutul 38, Cioabă avea să rateze o lovitură de la 11 metri, timițînd balonul în bară. Unicul gol al întîlnirii a venit în partea a doua a jocului și a fost opera lui Dobre, noul introdus pe teren fructificînd de la 3 metri oportunitatea care i s-a ivit din combinația Iriza – Bucurel – Viorel Gheorghe. Descătușați, moineștenii i-au „călărit” practic pe fotbaliștii ieșeni, însă nu au mai reușit performanța din minutul 65, deși Viorel Gheorghe a scăpat în două rînduri singur cu portarul. Emil Vlăduț avea să spună după meci că „fiecare jucător și-a vrut numele pe lista marcatorilor și din acest motiv nu au ieșit mai multe goluri”.
Petrolul: Anton – Călin, Lazăr, Cioabă – Bucurel, Jipa, Toma, Lalciu (46 Iriza), Moldoveanu – V. Gheorghe (75 Alexescu), Vasilachi (41 Dobre)
CFR: Tătaru – Luiuz, Popescu (65 Răuș), Pușcașu), Cătușanu, Voicu – Dediu, Miron, Vîrlan (80 M. Marian), Chelaru (89 Grigore) – Todirenchi.
Celelalte rezultate ale etapei: Rulmentul Bîrlad – Laminorul Roman 0-1, FC Vaslui – Cimentul Bicaz 1-0, Viitorul Hîrlău – CFR Pașcani 2-1, Bucovina Rădăuți – Unirea negrești 3-0, FC Botoșani – Aerostar Bacău 1-1. FCM ll Bacău a stat. (Cristiana BLĂNUȚĂ)
Clasament
1. Petrolul Moinești 21 17 1 3 38-12 52
2. Laminorul 20 16 2 2 39-12 50
3. FC Vaslui 20 15 1 4 51-13 46
4. FC Botoșani 20 9 5 6 28-15 32
5. Cimentul Bicaz 21 9 4 8 23-17 31
6. Aerostar 21 9 4 8 27-24 31
7. Rulmentul 21 10 1 10 25-22 31
8. CFR Pașcani 21 9 4 8 23-28 31
9. Rafinăria 20 8 2 10 26-24 26
10. Ceahlăul ll 21 8 2 11 31-45 26
11. FCM ll Bacău 20 7 3 10 21-21 24
12. Viitorul Hîrlău 20 6 2 12 19-36 20
13. CFR Iași 21 5 4 12 17-32 19
14. Bucovina 20 3 3 14 17-33 12
15. Unirea Negrești 21 3 2 16 10-53 11
Lasă un răspuns