În anul 1906 a fost publicată cartea „Bacăul de la 1850 – 1900”, lucrare scrisă de Costache Radu, unul dintre intelectualii de frunte ai acestei localități, om care îndeplinise și funcția de primar, competent și devotat oamenilor. Autorul a preluat și conservat concepția conform căreia așezarea de lîngă Bistrița s-a format și s-a dezvoltat ca una domnească, situată pe un teritoriu ce aparținea de drept conducătorului statului, numit în documente „ocolul domnesc al tîrgului Bacău”, care pînă la unirea ținuturilor Bacău și Trotuș era aproape corespunzător cu ținutul, cu centrul administrativ din localitatea urbană de aici. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare „ocolul domnesc” a fost cu mult diminuat. Cea mai importantă micșorare teritorială a localității a constat în donarea părții sudice și estice din această proprietate către „Curtea domnească de la Bacău” și Biserica Precista. Astfel, au apărut și s-au dezvoltat lîngă tîrgul de pe Bistrița două instituții separate de așezarea urbană respectivă. Curtea domnească a decăzut odată cu trecerea timpului. Biserica Precista a devenit dependentă de Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași. Ambele au fost închinate și au ajuns în proprietatea și folosința călugărilor greci, pînă la secularizarea averilor mănăstirești din anul 1863. Călugării greci erau stăpîni absoluți ai moșiei. Populația tîrgului Bacău nu avea dreptul și nici puterea să se extindă pe această parte din fostul ocol al așezării. Astfel se explică situația prezentată de autor: „… pe la 1820 chiar, de la locul unde se află astăzi piața veche, pe toată partea stîngă în jos spre Bistrița era pustiu, un fel de hugiag și Biserica Precista era în cîmp…”; „În partea despre sud, orașul se întindea pe partea dreaptă a șoselei de astăzi pînă la hanul cu cerdac”… „La 1850 nu erau decît vreo două strade principale: Șoseaua Domnească, făcută de Vodă Mihai Sturza și Ulița Mare”… „Pe atunci nu se puteau numi clădiri decît casa lui Morțun, unde e acum Primăria” (astăzi Biblioteca), casa lui Miclescu, în locul căreia s-a zidit Liceul, casa lui Mavromati Sion, în locul căreia s-a construit Palatul Municipal, Școala Domnească – aceasta se află și astăzi alături cu Școala de băieți nr.1 și alte vreo 5 sau 6 case boierești și negustorești…” Nici una dintre acestea n-a fost amintită ca aparținînd bardului de la Mircești. Condițiile istorice au determinat ca proprietatea domnească, dată tîrgoveților din Bacău, să fie păstrată numai în partea vestică a așezării, numită „țarnă”, o suprafață de circa 300 de fălci teren, corespunzătoare cu circa 450 hectare. „În partea despre meazăzi și răsărit orașul se mărginea cu moșia mănăstirească Letea. Călugării greci începură pe la 1820 să dea tîrgoveților și acelora ce le cereau, locuri de case cu bezmăn; astfel că, în timp de vreo 28 de ani, de unde era pustiu și huci, cum am zis, de la locul unde e piața veche la vale, astăzi avem populată toată partea pînă la Bistrița, mahalale ce se duc pe toată partea malului unde se află Biserica Precista, pînă la rohatca Focșani”. După secularizarea moșiei Letea, toți acești locuitori ai tîrgului Bacău au devenit „bezmănarii statului”. Aceștia populau noile cartiere ale tîrgului, formate după anul 1821, dar cu deosebire după 1863. Autorul a avut inspirația să precizeze că Ulița Mare se afla „…începînd din piața veche și pînă la biserica Sfîntul Neculai”, fapt ce corespunde adevărului istoric, demonstrat și de descoperirile arheologice. Toate informațiile, scrise în acesată carte de către un om cu pregătire juridică, și care a fost prezent și participant la evenimentele și fenomenele petrecute în Bacăul zilelor sale, demonstrează că așezarea avea, în anul 1821, o extindere teritorială redusă. La răsărit și sud nu depășea „Ulița Mare și piața veche”, ambele situate între Biserica Sfîntul Neculai și proprietatea bisericii catolice. Partea stîngă a „Șoselei Domnești”, din fața „Palatului” administrativ, unde era „locul lui Verghi”, se afla în proprietatea călugărilor greci. Cerbicia acestora a început să se diminueze numai după anul 1821, atunci cînd a fost instalat la conducerea statului moldav domnul pămîntean Ioniță Sandu Sturdza. Atunci, Bacăul a cunoscut extinderea pe noua proprietate prin plata bezmănului de către cei ce doreau așa ceva. Sub nici un motiv Bacăul nu cunoștea atunci extinderea pe strada Alexandru cel Bun, unde niște necunoscători ai trecutului localității improvizează pretinsa casă memorială Vasile Alecsandri.
Prof. dr. Dumitru ZAHARIA
Lasă un răspuns