Prin anii ’50, pe cînd în România (RPR) încă nu se cunoșteau micile ecrane, rula în cinematografele noastre o comedie savuroasă, cu ample referiri la jocul de fotbal, „Toată lumea pe stadion”, avîndu-l protagonist pe popularul actor maghiar Lotahar. Filmul propunea tot felul de întîmplări hazoase cu desfășurare, în mare parte și pe un stadion, unde nu se mai isprăvea o partidă de fotbal între două echipe din țara vecină. De aici venea și titlul filmului. Acum urmărim mari comici ai micilor ecrane. Mai recent, o ieșire pe ecranul liliputan a monoliticului șef de partid și de stat cu iritarea cuvenită față de criticile privind corupția ireductibilă din România făcute de ambasadorul SUA la București. Cu acest prilej, ni s-a arătat fața mai puțin cunoscută a ilustrului șef de partid – stat. Era expresia contrarierii iritate față de afirmațiile ambasadorului american privind adevăruri axiomatice pe care presa le tot spune de o bună bucată de vreme și pe care Guvernul se face că nu le vede și afirmă pe toate vocile, în orice ocazii, prin toți Gușații, Mihăileștii și Cozmînceștii că nu are corupți. Fie-ne îngăduit să credem că acuzația de corupție făcută de oficialul american nu se referă la faptul că un funcționar de primărie îi dijmuiește, la mica ciupeală, pe tarabagii din piață, sau că un agent de circulație mai scutește pe cîte unul de o amendă etc., ci la corupția de proporții care se practică la nivel de partid și de stat și care poate periclita chiar relațiile României cu lumea civilizată. Cîtă vreme ambasadorul nu a dat exemplu, acuzațiile rămîn la nivel de generalizare valabile pentru orice țară, era normal ca înaltul dregător de partid și de stat să se înfurie și ca un alt Trahanache „să-și iasă din țîțîni”. Drept urmare, a considerat că este firesc să e supere și, prins în corzi, să facă glume proaste, cum că dacă i se dau exemple le va împușca pe stadioane. Nu ne-a spus cu ce o va face, cu pistolul din dotare, cu o armă de vînătoare din colecția proprie, sau va apela la armele celor acuzați de corupție (care, logic, trebuie dezarmați, oricît de mari le-ar fi gradele politice, civile sau militare). Dacă pentru moment îl trădează memoria, sau nu conlucrează în PNA și cu dreapta noastră justiție, să-i amintim demersurile, sau, mai curînd, lipsa acestora, între altele prin celebrele reveniri în cazurile Atanasie Stănculescu, Chițac, Triță Făniță, cazul cu jaful din Balta Brăilei, acoperirea, pe spinarea țării, a unor datorii de mii de miliarde a unor mari unități privatizate. Peste trei mii de miliarde au intrat într-o astfel de gaură neagră la Onești, o alta și mai gogonată la Interagro, cu tutunul românesc, Alro Slatina – toate privatizări frauduloase – acoperite apoi spre sărăcirea românilor, prin mărinimia deciziilor politice. Ori, această mărinimie este stimulată cu vîrf și îndesat. De peste trei ani se știe că SOV este marele maestru al mînăriilor financiare, că el este principalul vinovat în spolierea sutelor de mii de creduli care au îmborțoșat capitolul FNI și, cu toate acestea, nu numai că e liber și se mișcă în voie, punînd la cale alte și alte lovituri financiare, ci apare din cînd în cînd (și el) pe micul ecran sfidînd o țară și o lume cu rînjetul său diabolic, pozînd în iepuraș neprihănit. Gurile rele, dar și bine informate, vorbesc de faptul că SOV a risipit multe sute, poate mii de miliarde, cumpărînd protecția unor persoane așa de sus puse, încît în jurul său s-a creat un adevărat zid de apărare și o cortină a discreției. Toate acestea (un mizilic pe lîngă ce-i în realitate) presupun o vastă rețea a corupției. Se tot joacă farse de prost gust. Din Guvern s-a arătat pisica aruncată în ochii prostimii cu acel Fănel Păvălache. Era amestecat și șeful ceremoniilor, d-l Șpagă, apoi s-a făcut pasul înapoi – știe prea multe, nu poate fi dat în gît – e posibil ca marele dregător să nu știe toate acestea? Noi credem și spunem că nu. Tăgăduind corupția de partid și de stat, nu face altceva decît să amintească lumii de marșul triumfal prin Capitală întru apărarea acelui Bivolaru din partid care prea o făcuse de oaie. Dar Oprișan, Priboi, dar baronii de la Arad, Satu Mare, Suceava, etc. nu sînt cunoscuți de șeful lor cel mare și tare, care promite împușcarea pe stadion a corupților (de ce nu și a corupătorilor?). Fără pretenția de a face retorică, ne întrebăm dacă are țara atîtea stadioane cîtă corupție? Sau mai amenajează niscai maidane, ca pentru meciul cu Danemarca? Oare cu cine va începe execuția pe stadioane? Cu fotbaliștii, ultima țintă a PNA, sau cu ziariștii? Sau poate cu medicii luați la ochi de doamna ministru de resort? Pe care marele dregător a spus că nu o va demite. Nici nu a cerut cineva să fie demisă, ci să-și dea demisia, ceea ce ar fi cu totul altceva. Cît despre stadioane, vă vom ajuta, mahilizînd e toți disponibilizații să muncească voluntar la construcția unora noi. Poate așa intrăm și noi în Europa. (Valeriu TRAIAN)
Lasă un răspuns