Pomenirea Sfîntului Prooroc Iov
Cartea lui Iov se află cuprinsă în Vechiul Testament. Sfîntul Iov a fost originar din Hus și era al cincilea neam de la Avraam. Era om fără prihană, drept și credincios. Avea șapte feciori și trei fete, bogăție nemăsurată și slugi nenumărate. Numele lui era cunoscut și era cinstit în patria sa, fiind cel mai mare în poporul său. Diavolul, care cunoștea dreptatea lui Iov, a cerut voie de la Dumnezeu ca Iov să fie pus la încercare. Dumnezeu a îngăduit lui satan să lovească pe Iov în averea sa și în copiii lui, fără să se atingă de suflet. Iov a zis: „Gol am ieșit din pîntecele maicii mele și gol mă voi întoarce în pămînt. Domnul a dat, Domnul a luat: fie numele Domnului binecuvîntat”. Dar satan a cerut voie și suferința lui Iov a mers mai departe: a fost lovit în tot trupul lui, cu lepră, din tălpi și pînă în creștet. Însă Iov nu a cîrtit. În cele din urmă, Dumnezeu l-a iertat și i-a întors toate cîte i s-au luat. Învățătura cărții lui Iov este că omul trebuie, necotenit, să se supună lui Dumnezeu, chiar cînd mintea lui nu rămîne deplin împăcată. „Gîndurile Mele nu sînt ca gîndurile voastre și căile Mele ca ale voastre”, spune Proorocul Isaia. Iov a înțeles lucrul acesta și s-a smerit, cunoscîndu-și îndrăzneala sa. „Am vorbit fără să înțeleg, de lucruri prea minunate pentru mine și nu știam” a spus el. Abia în Noul Testament avea să ne dea răspunsul cel mai adînc, despre rostul suferinței în lume și anume că suferința unui drept avea să mîntuiască lumea de păcate, odată pentru totodeauna: adică suferința mîntuitoare a Domnului Hristos și a celor ce cred în El.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Luciu din Cirene
În Cipru se comemorează Sfîntul Luciu Senatorul, care văzînd tăria și statornicia lui Teodor, Episcopul de Cirene, pe cînd era torturat pentru credință, s-a convertit și a îmbrățișat credința lui Hristos. El a atras la credință și pe guvernatorul Dignian; împreună s-au dus în Cipru, unde au întîlnit alți creștini care au primit cu bucurie coroana martiriului, mărturisindu-și deschis dragostea lor față de Domnul. Un alt Luciu este comemorat la 3 decembrie. La Curia, în Germania, a existat Sfîntul Luciu, regele britanilor, primul dintre regii acelui popor care a îmbrățișat credința în Hristos, pe timpul Sfîntului papă Eleuteriu (Elefterie), adică spre sfîrșitul secolului al II-lea.
Cel mai important Sfînt Luciu este cel de astăzi. În vremea persecuției lui Valerian, la Roma, pe Via Appia, a trecut la viață veșnică Sfîntul Luciu, papă și martir. Trimis în exil pentru credința lui în Hristos, prin voința lui Dumnezeu a revenit ulterior și i s-a permis să se reîntoarcă la Biserica sa. A avut mult de luptat împotriva ereticilor, iar la sfîrșit a suferit moarte de martir prin tăierea capului. (C.Gh.)
Lasă un răspuns