În timp ce lumea se calcă în picioare la ghișee

Redacția Ziarul de Bacău

Peste o mie de băcăuani nu și-au ridicat pașapoartele

Isteria obținerii unui pașaport turistic pare să nu-i fi părăsit pe băcăuani. Zilnic, sute de persoane iau cu asalt ghișeele și se calcă pur și simplu în picioare pentru a intra în posesia unui asemenea document. Paradoxal, există peste o mie de persoane pe care nu-i mai interesează pașaportul turistic, deși l-au obținut în urmă cu cinci ani. Aceste documentele zac prăfuite în clasoarele Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Bacău și ocupă inutil un spațiu și așa destul de strîmt. „Avem peste o mie de pașapoarte pe care nu le revendică nimeni. Conform legii, după cinci ani vom distruge pașapoartele de tip vechi, iar pe cele de tip nou trebuie să le păstrăm cel puțin zece ani, perioadă în care le expiră termenul de valabilitate”, ne-a declarat comisarul șef Ioan Matei, șeful SEIP Bacău. Ofițerul băcăuan crede că cei care nu-și ridică pașapoartele nu o fac deoarece nu mai au nevoie de aceste documente. „Probabil, la momentul respectiv aveau o promisiune de plecare în străinătate sau o invitație, care între timp s-a contramandat, și de atunci nu s-a mai ivit nicu un prilej de a ieși din țară. Aceste documente ne ocupă inutil clasoarele, la fel ca și spațiu, pe care am putea să-l folosim mai eficient”, spune comisarul șef. (Fl. CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.