• dușumeaua unei săli de ședințe scoate un zgomot îngrozitor la o simplă atingere
În incinta Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău există o sală care a băgat numeroase persoane în sperieți. Fie că este vorba de directori de instituții publice, reprezentanți ai administrației locale, simple persoane, lideri de sindicat sau deputați și senatori, toți au vrut să dea bir cu fugiții de cum au intrat. Și asta nu din pricina culorii varului de pe pereți, ci a podelei acesteia.
Primele necazuri apar, de fapt, de cum intri. Dușumeaua holului este mai înaltă decît cea a sălii de ședință și toți „clienții” care trec prin această sală au senzația că se duc în gol. Imediat ce echilibrul revine la normal încep senzațiile tari. Odată așezat la masă, dacă cineva are proasta inspirație sau ticul de a da din picior, întreaga dușumea începe să vibreze, exact ca în timpul unui cutremur. „Nu a fost nimeni care să o rupă la sănătoasa din această cauză, dar cei care vin pentru prima oară și nu sînt obișnuiți cu tremurul podelei sînt foarte speriați. De regulă, cînd aceasta tremură, îi vezi că ridică privirea și fiecare are tendința să se pună la adăpost. Privirea lor urmărește imediat geamurile și lustra, să vadă dacă se mișcă și acolo”, ne-a povestit Claudiu Boangiu, purtător de cuvînt la AJOFM Bacău și „patronul” camerei groazei. Și mai trebuie să vă spunem ceva. Tartorul „mișcărilor telurice” din camera amintită este, uneori, și Claudiu Boangiu. El nu ne-a mărturisit dacă vrea într-adevăr să își bage vizitatorii în sperieți sau, pur și simplu, are un tic, de lovește sacadat podeaua cu piciorul. (C.T.)
Lasă un răspuns