Pe scena vieții noastre politice se joacă un teatru atît de mediocru și după „scenarii” atît de proaste, încît te întrebi cum dracu’ de au ajuns asemenea pesonaje secundare să joace rolurile principale în piese de mîna a doua, ținînd, totuși, paginile ziarelor și buletinele de știri ale televiziunilor prin prestații preponderent negative. Explicația este simplă: prin intrarea în Parlament, la grămadă, pe o lungă listă cîștigătoare, votată, parcă, de o populație în delir. Dacă există în viața publică autohtonă cîteva personalități puternice (nu multe și nu neapărat simpatice), nu acestea dau nota distinctivă jocului politic, ci personajele secundare atinse grav de mîrlănie și obediență. Invazia masivă a oamenilor de mîna a doua, apăruți parcă din subsolurile magazinelor second hand este nu numai enervantă, ci și teribil de dăunătoare. Ei ne potopesc zilnic cu injurii grosolane sau cu trimiteri erotice în raport cu curentul de opinie. (A se vedea numărarea ouălor sau umblatul cu corupția în gură, pe care o bagă și o scot diferiți critici ai Opoziției, sintagme lansate de domnul Adrian Năstase). Oameni care în mod normal ar fi îmbătrînit în papuci, moțăind cu „Scînteia” în mînă, au ajuns parlamentari sau miniștri, dau acum interviuri, conduc comisii care practic desființează un CNSAS ineficient, dar posibil util (senatorul Ion Predescu), propun și realizează filme submediocre, cheltuitoare de bani publici ( Sergiu Nicolaescu, Geo Saizescu, Fănuș Neagu, Petre Sălcudeanu), conduc ministere economice (Dan Ion Popescu, Ilie Sârbu) sau dirijează, spre profit propriu, agricultura (Triță Făniță, Culiță Tărîță), plantează palmieri pe litoral și lansează tot felul de parcuri diabolice, cu succes doar la masochiști și demoniaci (Matei Agaton) etc. Toate astea explică, în bună măsură, de ce țara s-a potcovit cu un enorm deficit bugetar, ca o eczemă cronică, de care nu reușește să scape, oricît s-ar scărpina și s-ar unge. Ascensiunea „personajelor secundare” pe scena politică, cu o profesionalitate îndoielnică, dar cu un tupeu și o insolență aiuritoare, au făcut ca băncile nou-înființate să dea faliment una după alta, bănci care nu au dat și banii înapoi clienților. Ca să nu mai vorbim de „circul” FNI, SOVInvest, SAFI, CARITAS, BID, ale căror jonglerii nu sînt nici astăzi clarificate de justiția bunului plac a doamnei Rodica Stănoiu. Acești oameni se aferează pe la felurite festivități și se insinuează în conducerea treburilor publice cu un zel stîngaci, de figuranți sau de marionete abil mînuite de după cortină de președintele țării sau de primul-ministru. E plină scena de ingineri deviați, de avocați scăpătați, de contabili cu aer de solgăbirău ajunși miniștri. Nu lipsesc nici gospodinele în transă ideologică (Gabriela Buruiană, Irina Loghin), nici preoțimea de partid și de stat.
Disproporția între calibrul omenesc și profesional al acestora și poziția publică pe care și-au adjudecat-o este amețitoare. Absența oricărei performanțe, semidoctismul și nerușinarea par singurele „înzestrări” cu oarecare perspective de reușită. Inutil să te mai miri cum de o secătură de primar lehăiește o oră întreagă împotriva ziariștilor, pe care îi acuză de toate relele din societate, socotindu-i principalii vinovați. De parcă ziariștii ar locui în vile somptuoase de prost gust, ei ar întoarce banii cu lopata, tot ei ar epata „prostimea” cu jeep-uri și limuzine de zeci de mii de dolari, în timp ce „amărîții” de baroni politici ar viețui în două camere la bloc și s-ar îngrijora că nu au cu ce își plăti întreținerea și celelalte zeci de datorii. Ajunși în funcții publice, asemenea mediocrități se consideră ai fi cei mai deștepti, așezați pe treapta cea mai de sus a societății. Toți ceilalți trebuie să admită că sînt cu o treaptă sau mai multe mai jos ca ei. Nimeni nu este egal cu ei! De unde atîta putere sufletească și spirit de sacrificiu să recunoască faptul că altcineva le-ar putea fi superior în spirit și în performanță!
Dar oare este cineva superior cuiva? Cine? Cui? Cu ce? Poate Newton sau Einștein, fiindcă au descoperit legea gravitației, respectiv a relativității? Mă îndoiesc! Nu mă îndoiesc că le-au descoperit, ci că prin acest lucru paiațele politice cred că nu le sînt superiori cu nimic. In primul rînd, legile existau de mult, nu ei le-au făcut! Ei doar le-au descoperit. Și, oricum, dacă nu le descopereau ei, le descopereau alții. Nu rămîneau nedescoperite, nici o grijă! Cu asemenea gîndire, bilanțul lor politic este străveziu, dacă nu cumva chiar compromițător. Nimic nu-i predispune pe astfel de oameni la glorie cetățenească, în afară de mediocritatea lor țîfnoasă și de obediența lor de soldați fideli. „Eroi” ai Puterii sau ai Opoziției, ambele de mîna a doua.
Societatea a obosit deja și dorește cu exasperare altă piesă pe scena politică. O piesă în care să existe cu adevărat personaje principale, eroice, din care să lipsească personajele secundare, iar distribuția să nu fie alcătuită numai din dubluri cu aspect de moașe comunale supradimensionate. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns