SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Pahomie Tabenisiotul

Sfîntul Pahomie s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 287, din părinți păgîni. La 18 ani, a fost înrolat cu forța în armata imperială și a ajuns prizonier în Teba, împreună cu alți recruți. Ascunși, într-o noapte, cîțiva creștini s-au apropiat de ei și le-au oferit ceva de mîncare. Gestul necunoscuților l-a impresionat pe Pacomie, care i-a rugat să-i spună cine i-a îndemnat să facă aceasta. „Dumnezeu din cer”, a fost răspunsul creștinilor. În noaptea aceea, Pahomie s-a rugat la Dumneze să-l scape de lanțuri, făgăduind în schimb să-și dedice viața cu totul slujirii Sale. Eliberat, el și-a împlinit făgăduința și a cerut să fie primit în comunitatea creștină dintr-o localitate din sud, actualul Kasr-es-Sayad. Aici s-a pregătit pentru botez și a devenit creștin.

Cîtva timp a dus o viață ascetică, de rugăciune și post. A lucrat o vreme la diferite familii din partea locului. Apoi, timp de șapte ani a stat sub conducerea unui călugăr bătrîn, Palamon. Într-o zi, cînd era singur, în pustiu, o voce misterioasă i-a cerut să-și facă acolo o casă, deoarece în jurul lui se va aduna mulțime de ucenici. Era în anul 325. După 23 de ani, în 348, cînd Pahomie părăsea acest pămînt, în ținutul acela erau nouă mănăstiri de bărbați și una de femei, cu peste șapte mii de călugări și călugărițe. Locul unde a fost înmormîntat Sfîntul Pahomie a rămas necunoscut, deoarece pe patul de moarte l-a chemat pe ucenicul său Teodor și i-a cerut să-i promită că va ascunde rămășițele sale pămîntești, astfel încît pe mormîntul lui să nu se ridice nici un fel de biserică.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Isidor

Sfîntul Isidor a văzut lumina zilei în anul 1110. Sărăcia l-a silit, chiar din tinerețe, să caute de lucru la țară. Astfel și-a întreținut familia. Primul proprietar la care a găsit de lucru, un oarecare Vera, și-a dat seama imediat de hărnicia și corectitudinea lui. Totuși, acest neobosit lucrător a fost acuzat de tovarășii săi că „fuge de muncă”. Ei spuneau că, pentru a-și face timp de rugăciune, Isidor își părăsește locul de muncă. I s-a interzis să se mai roage, așa că Isidor s-a reîntors la căsuța sa din Madrid, unde a fost angajat de un alt proprietar, mai înțelegător, care l-a luat să-i fie mînă dreaptă.

Ajuns iarăși ținta vorbelor răutăcioase ale celorlați muncitori, Isidor a primit în liniște și această încercare, fără să protesteze. Stăpînul a văzut într-o zi, în timp de Isidor se ruga, cum un înger conducea boii și un altul plugul. Din acea zi, stăpînul l-a respectat foarte mult. Isidor nu a căutat să obțină anumite avantaje personale de la stăpînul său, dar a continuat să lucreze pămîntul cu același zel ca mai înainte. După moartea sa, în anul 1170, contemporanii săi au recunoscut că Isidor nu e numai un cultivator de pămînt, dar și un semănător de pace și iubire. În anul 1622, umilul agricultor a fost ridicat la cinstea altarelor. (C. Gh.)