După cîteva săptămîni de secetă, ploaia s-a abătut ieri după-amiază și peste județul Bacău, numai că a fost însoțită de vînt și descărcări electrice. Precipitațiile au provocat și pagube, deoarece a plouat torențial, iar pe zone întinse a căzut grindina. Gheorghe Cernat, primarul comunei Măgirești, ne-a relatat că, în jurul orei 16.00, „a bătut gheața cît nuca”. Conform declarațiilor lui Cernat, este posibil ca unele dintre culturile agricole să fi fost afectate, dar o evaluare se va putea face abia astăzi. Ploi torențiale, însoțite de grindină și vînt foarte puternic, au căzut în zonele Onești și Comănești. De la dispeceratul Electrica am aflat că fenomenele meteo au cauzat întreruperi la alimentarea cu energie electrică, dar nu foarte grave, defecțiunile fiind reparate în scurt timp. Aseară mai rămăsese de rezolvat doar alimentarea cu energie electrică a comunei Luizi Călugăra, afectată tot de scurtcircuite provocate de grindină.
Conform specialiștilor de la Direcția Apelor „Siret”, precipitațiile căzute ieri au fost abundente, dar nu în măsură să producă inundații. De exemplu, în comuna Berești-Bistrița cantitatea de precipitații a fost de 25 de litri pe metru pătrat, iar vîntul a fost moderat. Meteorologii băcăuani prognozează că azi se va ameliora situația, din punctul de vedere al precipitațiilor. (F. POPESCU)
Lasă un răspuns