Trupe din Rusia, Letonia, Serbia, Ungaria și-au anunțat deja participarea la a patra ediție a festivalului de teatru în limba engleză pentru adolescenți „ID-Fest Bacău 2003”. Festivalul va avea loc în perioada 22-28 iunie în municipiul Bacău, la Teatrul de Animație. Alături de trupe din stăinatate, în festival își vor da concursul și cinci trupe din țară, la care se vor adăuga și trei trupe de teatru din Bacău. Festivalul este organizat de tinerii de la Clubul Britanic Bacău în colaborare cu Consiliul Britanic București. Timp de patru zile, pe scena de la Teatrul de Animație din Bacău se vor juca, de către adolescenți cu vîrste cuprinse între 14 și 18 ani, piese de teatru în limba engleză. Piesele pot fi cu scenariu original sau cu scenariu deja consacrat. „Dacă cei de la Primărie nu vor dărîma Teatrul de Animație pînă la sfîrșitul lui iunie, după cum aveau în gînd, acest festival va avea loc aici, în Bacău, și pentru o săptămînă municipiul nostru va devenii capitala teatrului în limba engleză pentru adolescenți. În țară se mai organizează festivaluri, dar nici unul nu va avea valoarea celui organizat anul acesta la Bacău”, ne-a declarat M. Damian, unul dintre organizatorii festivalului „ID-Fest Bacău 2003”. Festivalul își propune o mai mare apropiere între tineri diferiți și, totuși, cu o pasiune comună: teatrul în limba engleză. Se vor îmbina pentru o săptămînă la Bacău tradițiile românești cu cele din alte zone ale Europei. Tinerii români vor avea multe de învățat de la tinerii din străinatate și invers. ( Dan CREȚU )
LA BACĂU, LUNA VIITOARE Festival internațional de teatru în limba engleză pentru adolescenți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.