• sediile Romtelecom în care se fac încasări ar putea fi destinate altor afaceri, care să aducă mai mulți bani societății de telefonie
Facturile telefonice ar putea fi plătite în scurt timp la bancă. Declarația a fost făcută de directorul executiv comercial al RomTelecom, Pieter Bakker, cu prilejul inaugurării unui centru de telecomunicații. Reprezentanții RomTelecom au ajuns la această concluzie după ce, analizîndu-se activitatea companiei, s-a constatat că nu se obțin venituri suficiente din spațiile comerciale pe care firma le deține. În aceste condiții, conducerea a decis ca toate spațiile comerciale care acum sînt folosite pentru încasarea contravalorii facturilor să fie reorganizate, iar plata să se facă la bănci, acolo unde acest lucru este posibil. În municipiul Bacău, încasarea facturilor telefonice se face prin oficiul comercial RomTelecom din strada Nicolae Bălcescu nr. 2-4, situat lîngă sediul RomTelecom, dar și la Oficiul Comercial (OC) 3 din zona Orizont, OC 8 (Miorița), OC 9 (Energiei) și OC 10 (Narcisa). Cu excepția primului spațiu, toate celelalte sînt situate în incinta oficiilor poștale menționate. În județ, achitarea facturilor telefonice se poate face prin oficiile comerciale din Onești, Tîrgu Ocna, Moinești, Comănești, Buhuși și Slănic Moldova, iar abonații telefonici din mediul rural plătesc factura prin oficiile Direcției de Poștă Bacău. În ciuda declarațiilor șefilor RomTelecom de la centru, la Bacău nu au fost transmise deocamdată informații oficiale referitoare la posibilitatea ca, pe viitor, facturile să poată fi plătite la bancă. (C. B.)
Lasă un răspuns