În județul Bacău activează 16 agenții de turism cu licență, ce au oferit servicii pentru 5.848 turiști, în primul trimestru al acestui an. Din total, 4.366 (74,7 la sută) de turiști au preferat acțiunile turistice interne și 1.482 (25,3 la sută) au mers în străinătate. Acțiunile turistice interne cu durata de cel puțin patru zile dețin ponderea cea mai mare, 80 la sută, fiind urmate de acțiunile turistice interne fără înnoptări (15,6 la sută) și de cele de 1-3 zile (4,4 procente). Din totalul turiștilor care au voiajat în țară prin intermediul agențiilor de turism băcăuane, 78,6 la sută au preferat stațiunile balneare, 3,6 procente au vizitat zonele istorice, 2,8 la sută, orașe montane, iar 2,2 la sută au ales litoralul românesc. De asemenea, 1,4 la sută s-au orientat spre satele și traseele turistice alpine, iar 11,4 procente au mers în alte zone. La acțiunile turistice interne cu durata de minimum patru zile, ponderea cea mai mare a turiștilor a fost în zonele stațiunilor balneare (94 la sută), explicabil prin faptul că mulți turiști merg la tratament. La sejururile de 1-3 zile, ponderea cea mai mare a fost tot în stațiunile balneare (38,7 la sută).
Dintre cele 16 agenții licențiate din județul Bacău, doar nouă au oferit servicii turistice externe, în top fiind agențiile Impuls, Elitour și Pirotrans. Menționăm că, la începutul lunii mai, Ministerul Turismului a retras temporat licența firmei Impuls. Dintre țările vizitate, băcăuanii au preferat Italia (56,6 la sută), urmată de Franța (0,8 la sută), Germania și Grecia (0,7 la sută), Marea Britanie (0,5 procente).
În trimestrul întîi, durata medie a unei acțiuni turistice interne a fost de 13,6 zile, litoralul deținînd întîietatea, cu 18 zile. Urmează stațiunile balneare, cu 16,3 zile, iar în orașele montane din țară, turiștii au stat în medie 6,9 zile. În zonele istorice, băcăuanii n-au stat prea mult, în medie o zi.
Durata medie a unui sejur în străinătate a fost de 5,5 zile. Cel mai lung sejur se înregistrează în Italia, 5,9 zile, iar în Franța, 5,3 zile. Grecia a fost vizitată de băcăuani în medie cîte patru zile.
Comparativ cu ultima parte a anului trecut, numărul băcăuanilor care apelează la agențiile de turism a crescut cu 238 de persoane (^4,3 la sută), evoluția datorîndu-se creșterii cu 39,8 la sută a numărului de acțiuni turistice interne, în timp ce numărul turiștilor băcăuani a scăzut că patru la sută. Față de primul trimestru al lui 2002, numărul turiștilor băcăuani a scăzut cu 39 la sută, adică cu 3.734 de turiști. Asta, pentru că a scăzut cu peste 45 la sută numărul turiștilor interni, dar s-a redus cu 7,6 la sută numărul băcăuanilor plecați în excursii în străinătate.
Activitatea agențiilor de turism în primul trimestru 2003
Tipul de acțiune turistică Număr participanți Turiști-zile
Externe 1.482 8.153
Interne, din care: 4.366 59.527
– minim 4 zile 3.493 58.426
– între 1 și 3 zile 191 419
– fără înnoptări 682 682
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Bacău
Lasă un răspuns