• cursurile sînt organizate de către Camera de Comerț și pentru IMM-uri, ale căror manageri își pot dezvolta spiritul antreprenorial
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău a lansat, ieri, la sala de conferințe a Agricolei Internațional, două proiecte, în cadrul programului PHARE 2000 Coeziune Economică și Socială, Dezvoltarea Resurselor Umane în Contextul Restructurării Industriale. Primul proiect lansat se numește „Dezvoltarea abilităților antreprenoriale la nivelul IMM-urilor din județul Bacău” și se derulează pînă în aprilie 2004. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea abilităților manageriale pentru asigurarea unui climat favorabil inițierii și dezvoltării mai rapide a afacerilor. Valoarea proiectului este de 31.610 euro, din care 25.000 reprezintă contribuție publică, iar 6.610 euro sînt aportul Camerei de Comerț băcăuane.
Lansat tot ieri, proiectul „Instruirea funcționarilor publici în scopul sprijinirii procesului de dezvoltare economică locală”, ce se va derula pînă în octombrie 2003, își propune să-i învețe pe funcționarii publici din primării și nu numai să se implice în dezvoltare sectorului privat din localitățile unde activează. Proiectul este de 45.470 de euro, dintre care 34.470, contribuție publică, iar 10.000 de euro, finanțarea Camerei de Comerț. „Încă din 1990 ne preocupă dezvoltarea spiritului antreprenorial”, a declarat Doru Simovici, președintele CCIA, la lansarea de ieri a celor două proiecte. El s-a declarat satisfăcut de modul în care a decurs pînă acum parteneriatul Cameră – instituții publice.
Participarea la cursuri va fi gratuită. În perioada următoare, vor fi selectați cursanții ce vor fi instruiți de către CCIA. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns