Chimcomplex Borzești are șanse să fie privatizată pînă la sfîrșitul lunii mai, cel puțin așa apreciază Autoritatea pentru Privatizare, duce negocieri în această direcție cu un consorțiu format din societățile A2 Impex Ploiești, Contactoare Buzău și Romferchim București, în spatele căruia se știe că este omul de afaceri clujean Ștefan Vuza. Celălalt grup interesat de combinatul de pe platforma petrochimică Onești, Bega Minerale Industriale – Arghireș Cluj-Napoca și Timco Timișoara, a fraților Cristescu, s-a retras din competiție. În prezent, statul este majoritar la Chimcomplex, cu aproape 95% dintre acțiuni. Procentul s-a mărit masiv după ce creanța pe care o avea Autoritatea de Valorificare a Activelor Bancare asupra firmei – rezultată ca urmare a nereturnării unui credit bancar luat cu garanția statului de la Bancorex pentru realizarea instalației Soda M – a fost transformată în acțiuni. Privatizarea combinatului chimic este unica șansă ca acesta să nu fie lichidat, așa cum se prevede în acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional. (Gabriela PASCU)
Privatizarea Chimcomplex are șanse să se încheie pînă la sfîrșitul lunii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.