Cei aproximativ 3.200 de dascăli, membri Sindicatului Liber din Învățămînt (SLI), zona Bacău, l-au reales, sîmbătă, ca lider pe Iulian Oprișan. Victoria acestuia a fost, însă, destul de lejeră, în condițiile în care nici un alt reprezentant al profesorilor sindicaliști din municipiul Bacău nu a dorit să-i facă concurență acestuia. „Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și îi asigur că voi încerca, în primul rînd, să respect prevederile Statutului cadrelor didactice și să conduc cu ajutorul celorlalți membri ai Biroului Operativ de zonă. În nici un caz nu voi lua decizii numai de capul meu”, ne-a declarat, la „cald”, noul și totodată vechiul lider al dascălilor sindicaliști din municipiul Bacău. Odată cu realegerea în funcția de lider de zonă, Iulian Oprișan și-a reînoit și mandatul de vicepreședinte al SLI. Acesta va conduce zona împreună cu un Birou Operativ compus din 23 de membri. (E.C.)
Iulian Oprișan a rămas în fruntea profesorilor sindicaliști din municipiul Bacău
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.