SINAXAR Sinaxar ortodox

Sîmbătă, 7 iunie

Pomenirea Sfîntului Mucenic Marcelin, papă al Romei (sec. IV)

Papa Marcelin a luat scaunul Romei pe vremea împăratului Dioclețian, într-o perioadă de cumplite prigoane contra creștinilor. A fost prins alături de alți mărturisitori ai dreptei credințe, însă s-a temut de chinurile cumplite și a tămîiat altarul păgînesc, aducînd jertfă în templul Vestei și al lui Isis. Pentru acest lucru, împăratul l-a numit prieten al său. Însă, întorcîndu-se la casa sa, papa s-a căit amarnic pentru greșeala săvîrșită. Drept pedeapsă, pe care și-a hotărît-o singur, Marcelinus a renunțat la arhierie și a cerut ca, după moartea lui, trupul să-i fie lepădat. Dioclețian a hotărît ca fericitul Marcelin, împreună cu alți trei tineri creștini, să fie osîndiți la moarte. După ce au fost uciși, trupurile celor patru au fost aruncate pe un cîmp. La cîteva zile, creștinii au luat moaștele tinerilor și le-au îngropat. Însă nimeni nu a îndrăznit să se apropie de trupul lui Marcelin, pentru a-l îngropa, cunoscînd blestemul. Trupul a zăcut pe cîmp treizeci și șase de zile, pînă cînd Sf. Apostol Petru s-a arătat noului papă Marcel, pe care l-a mustrat. Acesta a mărturisit teama de blestem, însă, la îndemnul Sfîntul Petru, a luat cinstitele moaște ale Mucenicului și le-a îngropat în gropnița Priscilei, aflată lîngă calea Salariei.

Duminică, 8 iunie

Aducerea cinstitelor moaște ale Sfîntului mare Mucenic Teodor Stratilat

Sfîntul mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos pe vremea împăratului Licinius, în cetatea Iraclia, unde Sfîntul era dregător. Astăzi se cinstește aducerea cinstitelor sale moaște, din cetatea Iraclia, în patria lui, în Evhaita. Ne povestesc Sfîntul Atanasie Sinaitul și Sfîntul Ioan Damaschin că, nu departe de Damasc, se găsea un loc, Carsat, unde era biserica Sfîntului Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc a fost cucerit de turci, care au început a locui acolo, inclusiv în biserica Mucenicului, pîngărind-o cu toate necurățiile. Mahomedanii au băgat în sfîntul locaș și animale și femei și copii lor. Într-o zi, unul dintre ei a luat un arc și încordîndu-l a tras în icoana Sfîntului Teodor, aflată pe un perete. Săgeta s-a înfipt în umărul drept al Mucenicului și, îndată, a curs sînge din icoană, ca dintr-un om viu. Turcii, văzînd aceasta s-au mirat, însă n-au ieșit din sfîntul locaș, ci au locuit mai departe acolo. La puține zile, toți au fost loviți de o moarte amară, în timp ce turcii care locuiau în afara bisericii au rămas întregi și sănătoși. Cuviosul Anastasia Sinaitul spune despre icoana aceea, pe care el însuși a văzut-o, că era pe ea urme de sînge, care cursese din rană. Această minune a fost spre înfricoșarea turcilor păgîni și spre învățătură pentru creștini, care sunt datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele, ni se dă și lucrează darul lui Dumnezeu.

Sinaxar romano-catolic

Sîmbătă, 7 iunie

Pomenirea Fericitei Ana Maria Taigi

Ana Maria Taigi era fiica farmacistului Gianetti, un om respectat în orașul Siena, care se bucura de o situație înfloritoare. Dar, cînd Ana avea cinci ani, a intervenit un faliment și ei s-au văzut ruinați. Au părăsit orașul și au venit la Roma. Fetița s-a angajat ucenică la o croitoreasă, apoi cameristă la o doamnă din aristocrație. În ciuda greutăților, Ana Maria a rămas liniștită, încurajîndu-și părinții. Într-una din zile l-a întîlnit pe Domenico Taigi, servitor la grajdurile familiei Chigi, cu care s-a căsătorit în anul 1790. La începutul căsătoriei, Ana Maria, în ciuda mijloacelor modeste de care dispuneau, ținea să se îmbrace cochet și să sporească farmecul staturii sale prin diferite podoabe. Odată a întîlnit privirea serioasă a unui călugăr, care i-a descoperit brusc și dureros vanitatea și slăbiciunea caracterului ei. Pornind de la privirea dojenitoare a acelui călugăr, Ana Maria a început o viață nouă. A devenit o soție vrednică și mamă nu numai pentru cei șase copii ai ei, dar și pentru nenumărați nefericiți care alergau la ajutorul și sfatul ei. Prin daruri extraordinare cu care Dumnezeu a înzestrat-o, prin vindecări minunate săvîrșite la rugăciunile ei, Ana Maria a ajuns să fie cunoscută și admirată de întreaga Romă. S-a stins din viață la 7 iunie 1837. Poporul din Roma i-a dat numele de „sfîntă” îndată după moarte, dar Biserica și-a spus cuvîntul numai la 30 mai 1920, cînd a declarat-o Fericită.

Duminică, 8 iunie

Pomenirea Sfîntului Medard

Sfîntul Medard s-a născut dintr-o familie de franci și a studiat la Augusta Veromanduorum (actualul Saint-Quentin – Franța), împreună cu Sfîntul Elefterie. Ajungînd preot, s-a consacrat cu totul misiunii sale și unei vieți de intensă iubire față de apropele. Într-o noapte, un hoț a intrat în vie și, spre nenorocul lui, nu mai nimerea drumul spre ieșire. Bunul Medard s-a grăbit să i-l arate, și, în loc să-i oprească strugurii furați i-a mai dat și el. Un alt hoț încerca să scoată din grajdurile Sfîntului o vacă ce purta la gît un clopoțel foarte sonor. Hoțul a încercat să-l desfacă, dar în zadar. Clopotul suna parcă anume, pînă cînd a apărut Sfîntul Madard. Văzînd situația, el i-a dăruit vaca și astfel, clopoțelul a încetat de a mai suna. Însă Sfîntul Medard nu a avut de lucru numai cu hoții. După ce a ajuns episcop de Saint Quentin, într-una din zile a venit la el regina Radegonda care, dezgustată de crimele săvîrșite de către soțul ei Clotar și anturajul lui, a cerut să fie primită în rîndul călugărițelor, ceea ce sfîntul episcop i-a îngăduit. Clotar și-a recunoscut mai tîrziu vina și după ce Sfîntul Medard a murit în anul 560, a hotărît ca sicriul cu rămășițele pămîntești să fie adus în capitala sa, la Soissons. (Constantin GHERASIM)