Stațiunea Poiana Brașov va găzdui, în perioada 14 – 20 iulie, o școală de vară pentru tineri, membri ai organizațiilor neguvernamentale (ONG). Organizată de Centrul pentru Studii Complexe (CSC) și Agenția Națională pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor, acesta are drept scop declarat „creșterea capacității de organizare de acțiuni stimulative pentru tinerii cu potențial creativ deosebit și promovarea de măsuri cadru pentru promovarea acestui potențial, cu precădere în domeniul tehnico-științific”. Numărul locurilor este limitat la 80, de aceea cei interersați vor fi selectați de către specialiști din cadrul CSC, avantaj avînd tinerii care fac dovada că au activat într-un ONG de mediu, tehnico-științific, artistic sau de cercetași. Cei interersați se pot înscrie pînă pe data de 1 iulie la adresa posta/noema.info, pe baza unui CV și a unui chestionar. Candidații trebuie să aibă vîrsta cuprinsă între 16 și 23 de ani, rezultate școlare bune și să întocmească un eseu cu tema „Responsabilitate și timp liber”. (Eduard CUCU)
Școală de vară pentru ONG-uri de tineret
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.