Mreana
Mreana trăiește în apele curgătoare, fiind răspandită în Dunăre și afluenții săi, rîurile colinare și de șes, pîna în zona lipanului. Preferă apele repezi și reci, cu vîltori și bulboane adînci, cu fund nisipos sau prundiș. Mreana are corpul fusiform, capul ascuțit, gura subterminată cu buze groase și patru mustăți. Culoarea spatelui este predominant verde, iar pe lateral este mai deschisă la culoare, avînd pete mici, negre. Solzii sînt mărunți, înotătoarele pectorale ventrale și anale sînt puternice și au culoarea portocalie sau roșu. Obișnuit are 25 – 60 cm cu o greutate de 0,4 -1,5 kg, ajungînd ușor la 3 5 kg. În Dunăre s-au prins și exemplare de 9 -10 kg. Primăvara, în lunile aprilie-mai, migrează pentru depunerea icrelor, urcînd în zona lipanului. Perioadele de hrănire ale mrenei sînt: martie – aprilie, înainte de boiște, și septembrie – octombrie. Preferă apele ușor tulburi decît cele limpezi, fiind sperioasă. Se hrănește mai mult noaptea, cu insecte, viermi, moluște, larve.
Locurile în care o vom căuta sînt: marginile șuvoiului, după diferite obstacole din apă (copaci, stînci, insulițe), golfurile din marginea vadului și în curentul puternic al apelor. Mreana se poate pescui cu pluta și cu plumbul pe fundul apei, însă rezultatele cele mai bune le avem de regulă pescuind cu plumbul greu și cu lanseta.
Metoda „cu pluta” se practică în special vara, cînd se poate intra în apă. Vom folosi fie o bologneza de 6 – 7 metri, fie o vargă de 8 metri. În cazul bolognezei folosim o mulinetă ușoară, fir de 0,12 mm, plută tip morcov sau picătură, și cîrlige Cristal nr. 10 – 12 legate direct, fără forfac. Linia este aceeași și în cazul folosirii vegii. Nădirea se va face cu cîțiva bulgări de pămînt amestecat cu grîu, arpacaș sau viermuși.
La metoda cu plumb pe fundul albiei folosim o lansetă de 2.40 – 3 metri, cu acțiune 40 – 80 grame, echipată cu o mulinetă medie, iar pe tambur va fi un fir de 0,27. Cîrligele Cristal nr. 2 – 6, cu tija scurtă, în funcție de momeală, vor fi legate cu forfac de 0,25 mm. Plumbii vor fi suficenți de grei pentru a susține momeala pe loc în șuvoi.
În cîrlig vom pune larve de rusalii sau burlăi, rîmă roșie, coropișniță, greier, lipitoare, brînză fermentată (cu miros pronunțat), vierme de carie, sînge închegat, buchet de viermuși, mămăligă, pîine.
Înțeparea mrenei trebuie să fie promptă. Apucarea momelii este semnalată prin lovituri puternice. Vom înțepa energic dintr-o singură mișcare pentru a învinge curentul apei, după care putem învinge mreana prin calm și reglînd frîna mulinetei. Mreana este un pește puternic, care oferă multe satifacții pescarului sportiv, așa că eliberați-o pentru a vă bucura și altă dată de plăcerea luptei. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns