Inculpații din dosarul „Petrol” rămîn după gratii

Redacția Ziarul de Bacău

• la termenul de ieri, ei au făcut referire la cazuri celebre în care inculpații au fost eliberați • judecătorii nu s-au lăsat impresionați de argumente și au respins recursul înaintat împotriva prelungirii măsurii arestării

Judecătorii de la Curtea de Apel Bacău au repus pe tapet la ședința de ieri recursul înaintat de inculpații din dosarul „Petrol”, printre care se află și patronul societății Tracorom din Bacău. Aceștia au cerut instanței să anuleze decizia Tribunalului Bacău de prelungire a măsurii arestării preventive și să-i pună în libertate. Avocații au făcut apel la alte decizii ale Curții Supreme de Justiție, care în situații similare a dat cîștig de cauză inculpaților și au arătat că judecătorii de la Tribunalul Bacău s-au pronunțat asupra prelungirii arestării după ce fuseseră recuzați. „Este o încălcare elementară a dreptului la apărare. Decizia a fost pronunțată după recuzarea judecătorilor, fără deliberare și fără să i se dea cuvîntul nici măcar procurorului de ședință, darămite avocaților și inculpaților”, a arătat Maria Lauruc, apărătorul soțului ei, Mihai Lauruc, inculpat în dosar. „Curtea de Apel Bacău a anulat într-o decizie anterioară o hotărîre a Tribunalului Bacău care fusese luată după ce completul a fost recuzat. Păstrați-vă constanța deciziilor luate anterior și dați aceeași soluție și în acest caz”, a arătat un alt apărător.

Procurorul de ședință de la Curtea de Apel a cerut să fie respins recursul. El a arătat că motivele arestării preventive se mențin, fiindcă este vorba de un prejudiciu mai mare de 100 de miliarde de lei și inculpații nu pot fi puși în libertate.

Doar doi dintre cei din boxă au luat cuvîntul înainte de deliberări. Mihai Lauruc a spus că a fost arestat doar pe baza declarației unui alt coinculpat, fără nici o altă probă la dosar și arestarea sa preventivă nu are nici o justificare. „Am făcut și eu Facultatea de Drept. De ce este dublu standard în țara asta? De ce eu nu pot fi judecat în stare de libertate, iar o judecătoare cu aceleași acuzații grave deasupra capului este în libertate? Astea sînt știrile pe care le avem din afară și astea ne omoară. De ce un criminal care i-a băgat cuțitul în gît unui polițist este liber și eu nu?”, a spus năvalnic Dan Geotoiu, fost ofițer SRI.

După aproape două ore de deliberări, judecătorii au anunțat că recursul inculpaților a fost respins. După pronunțarea sentinței, nu s-a mai auzit o vorbă în sală. Avocați, inculpați și rude ale acestora din urmă au părăsit sala de ședințe cu capul în jos, într-o tăcere de mormînt. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.