REPORTER ÎN PIAȚĂ Speranțe năruite

A plecat de la ea din sat cu nădejdea că-și va vinde „marfa” și că va face astfel rost de bani pentru pomenirea lui bărbatu-su. E drept, pe mîncare nu trebuia să cheltuiască, avea de unde, în gospodăria asta mare, prea mare acum. Dar bani pentru preot și dascăl, pentru alte datini îi trebuiau. Așa că a adus la tîrg ouă, vreo două sute de nuci, o bucată mare de slănină afumată, vreo două kilograme de fasole. Din Viforeni a făcut cam un ceas pînă la Bacău. Șoferul i-a luat cît a făcut biletul autobuzului, adică 42.000 și, cînd a ajuns în tîrg, la Autogară, a iuțit pașii și a ajuns în piață. Aici, aproape toate mesele erau ocupate. În cele din urmă, o fată de la Administrație i-a făcut „loc” și, după vreo trei ceasuri, a vîndut totul. „Chiar am avut o zi bună”, gîndi bătrîna și plecă la magazinul din fața pieții să cumpere lumînări. Cînd băgă mîna în buzunarul de la piept să scoată banii, simți că picioarele i se înmoaie, nu mai văzu nimic și se trezi după cîteva minute cînd o doamnă îi uda fața cu apă. Pe moment nu înțelese ce se întîmplă cu e,a dar imediat memoria îi reveni și începu să plîngă în hohote: „Banii mei… Mi-au furat banii. Cu ce mă mai întorc eu acum acasăăăă!”, spunea femeia disperată. Nu se mai gîndi la cele ce trebuia să cumpere sau la banii pentru preot și dascăl. Groaza o apucase la gîndul că aici e străină de tot, n-are pe nimeni și ce va face ea, că nu mai are un leuț pentru autobuzul de întoarcere. Pe fața veștedă, cu riduri multe, îi șiroiau lacrimile, iar mîinile mari, roșii și bătătorite îi tremurau. Da, cineva o urmărise și-i furase banii. Lucruri de acestea sînt destul de dese prin piață, deși gardienii, jandarmii au mai „lecuit” din plaga asta nenorocită care dusese faima pieții băcăuane. Dar, iată, borfașii tot n-au dispărut de tot. Oameni cu inimă mare i-au dat bătrînei bani de întoarcere acasă. S-a sculat și a pornit tremurînd spre Autogară. (Eugen VERMAN)