Primăria municipiului Bacău va organiza mîine, împreună cu
Garnizoana Bacău, o ceremonie dedicată Drapelului României. Festivitatea va începe la orele 10.00, în Piața Tricolorului din fața sediului Prefecturii. Vor fi prezenți la ceremonie oficilități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor administrației publice locale, filialele locale ale partidelor politice, reprezentanți ai armatei, jandarmilor, pompierilor, ai comunității evreilor, alte instituții publice și agenți economici. Poliția municipiului Bacău va dispune închiderea circulației în zonă, pe toată durata desfășurării ceremoniei. Cu aceeași ocazie, seara, la orele 19.00, în incinta Bazei Sportive din zona Sălii Sporturilor va avea loc un spectacol susținut de Ansamblul artistic „Busuiocul” cu invitați din țară, spectacol ceva fi televizat de Societatea Română de Televiziune. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns