Dan POPA
Motto:
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pămîntul nostru mușuroaie de furnici.
Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați,
Ne succedem generații și ne credem minunați.
(Mihai Eminescu – Scrisoarea I )
Astăzi mă furnică să vă scriu despre … furnici. Sau despre unele chestiuni demografice la care gîndindu-te, simți furnicături pe la spate. Acțiuni care se desfășoară sub ochii noștri, ca într-un veritabil furnicar. Să înceapă deci documentarul. Imaginați-vă că vizionați un post de televiziune dedicat celor ce se întîmplă pe planeta animalelor. Camera se oprește pe un mușuroi de furnici și auziți vocea crainicului: „Unele furnici sînt incapabile să-și facă singure cuibul și atunci recurg la diverse șiretlicuri. Marea furnică roșie de pădure, pe numele său științific „Formica rufa rufa” este un bun exemplu de invadator. După ce este fecundată, matca (adică regina) acestei specii de furnici se strecoară într-un cuib, un furnicar, aparținînd altei specii, cum este de exemplu „Formica fusca”. Ajunsă în furnicar, omoară matca de aici și rămîne ea conducătoarea coloniei în care a pătruns. Intrusa depune în continuare ouă, în locul reginei inițiale, ouă din care se vor dezvolta furnici din specia „Formica rufa rufa”. Activitatea furnicarului continuă aparent în deplină normalitate, dar un plan diabolic e în plină desfășurare: cu timpul, gazdele, indivizii din specia „Formica fusca” se vor împuțina, vor muri. Populația lor scade continuu, iar după un timp spațiul vital al cuibului construit cu trudă de miile de furnici „Formica fusca” va ajunge în mod natural în posesia invadatoarelor. În tot acest timp, indivizii din specia invadată, „Formica fusca”, vor roboti mai departe, inconștienți la cucerirea care se petrece, ba chiar vor crește cu devotament și puietul invadatorilor”.
V-am prezentat o formă de cucerire a spațiului vital, în lumea furnicilor. Avantajul metodei este cert, cucerirea se desfășoară discret, pas cu pas, iar cei cuceriți observă prea tîrziu că nu le-a rămas decît mormîntul.
Altă problemă în lumea furnicilor, vorba lui Eminescu, cel puțin la cele de o anume speță, este procurarea de forță de muncă tînără, obținerea gratuită sau aducerea acelor indivizi tineri capabili să devină veritabili sclavi gata să muncească pentru a-i hrăni pe invadatori. Să-l urmărim iar pe crainicul postului TV „Planeta animalelor” vorbind despre furnicile de Amazon: „Pe numele lor științific „Polyergus rufescens”, acestea sînt niște furnici colorate în roșu-cafeniu. Mandibulele lor nu numai că nu le ajută la lucru, dar neavînd nici tuberculi masticatori, pur și simplu ele nu se pot hrăni. Din acest motiv furnicile acestei specii, „Polyergus rufescens”, organizează veritabile expediții de pradă, ca niște mici, dar necruțători pirați. Ele pătrund în mușuroaiele altor specii de furnici, de data aceasta specii capabile să muncească. Au nevoie de puiet tînăr, veritabilă forță de muncă, așa că fură din aceste mușuroaie nimfele, acele furnici aflate în ultimul stadiu de metamorfoză. Gata crescute de alții, hrănite, îngrijite, „emigrantele” fără voie sînt numai bune de pus la muncă. Furnicile de Amazon, din America de Sud, duc aceste nimfe în mușuroiul lor. În cîteva zile, nimfele devin adulți, furnici adulte, care conform cu deprinderile celor din specia lor, se pun pe lucru. Totodată, furnicile „emigrante fără voie” hrănesc pline de elan pe răpitoarele lor”.
Așa-i că v-a luat cu furnicături pe la spate ?
Constatăm cu amară ironie că, deocamdată, furnicile de pe teritoriul american n-au găsit încă o modalitate să convingă furnicile adulte ale altei specii să vină benevol să lucreze pentru ele. La furnici, așa ceva este imposibil. Dar la o specie mai evoluată ?
Intenționam să scriu un articol despre programul „Au pair” prin care tinerii noștri aflați la vîrsta întemeierii familiei au posibilitatea, printre – zice-se – altele, să meargă să crească copiii altor nații. Apoi despre promovarea imaginii Americii ca destinație de imigrare, promovare făcută cu dezinvoltura cu care se fac reclamele marilor firme comerciale. Despre condițiile de muncă ale emigranților români din așa-numitele state și de aiurea, emigranți care aproape întotdeauna muncesc la alții, pentru alții și în general pentru mai puțin decît nativii acelor neamuri. Despre cei care la propriu și la figurat hrănesc pe alții, prin străinătățuri și locuri care nu vor mai fi în curînd ale lor.
Dar tocmai mi-a picat în mînă o veche carte pentru copii, intitulată «”Meșteri” iscusiți din lumea animală» semnată „Modest Guțu”, iar cîteva citate de acolo mi-au sărit imediat în ochi. Așa am scris cele de mai sus. Iar în prefața cărții se putea citi:
«La unele insecte sociale a apărut „meseria” de … doică sau cea de … zidar, iar altele nu pot supraviețui în lipsa … conducătoarei (mătcii).»
«Dar cîte nu sînt „meșteșugurile descoperite” și folosite de animale cu mult înainte ca omul să le fi bănuit măcar!»
Lasă un răspuns