Ziua de 18 octombrie va fi, fără nici o îndoială, cel mai important moment al anului pentru suflarea ortodoxă din zona Bacăului. Prezența moaștelor Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, izvorîtorul de mir, și a unui impresionant sobor de ierarhi și preoți la sfințirea bisericii cu hramul „Sfîntul Dumitru” constituie un eveniment religios fără precedent în această zonă a țării. Mai mult, biserica de la Narcisa va fi primul lăcaș de rugăciune înălțat în Moldova, la a cărui sfințire vor fi prezente moaștele ocrotitorul său, unul dintre cei mai cinstiți și iubiți sfinți ai lumii creștine, Sfîntul Dimitrie. Cu o capacitate de 3000 de credincioși și avînd dimensiuni ce o situează lîngă Catedrala ortodoxă din Iași, biserica „Sfîntul Dumitru” este primul lăcașț de cult zidit în orașul Bacău după 1989.
Opt ani de muncă asiduă. Atît i-au trebuit tînărului paroh Ioan Pleșcău ca să zidească, împreună cu enoriașii, Biserica Sfîntul Dumitru. O biserică de cartier, ridicată la piciorul pasarelei de la Narcisa și pe care băcăuanii au văzut zi cu zi înălțîndu-se. Este cea mai mare biserică ortodoxă zidită după anul 1990 în Moldova. Cu cei 55 metri ai săi în lungime, 30 metri lățime și 49 metri înălțime, biserica cu hramul „Sfîntul Dumitru” se apropie de dimensiunile catedralei mitropolitane din Iași.
Lucrarea a fost începută de preotul Ioan Pleșcău, cel care a reușit să facă dintr-un teren viran, dintr-un spațiu părăsit, un loc sacru. Zi de zi, pe șantierul ce părea a nu se mai încheia niciodată, preotul, îmbrăcat mereu în haine sobre, a venit în fiecare dimineață. A dat indicații, a explicat și a cerut explicații de la muncitori. A început din nimic și a reușit să facă ceva deosebit. Fără bani, fără promisiuni. Terenul a fost sfințit pentru biserică încă din 1990, cînd Prea Sfințitul Eftimie a dat și numele de „Sfîntul Dumitru”. Dar, vreme de cinci ani, nimeni nu a reușit să facă ceva acolo. Pînă cînd a venit actualul preot, Ioan Pleșcău. „Orice tînăr teolog are un Everest al lui. Am făcut seminarul la Cluj și cinci ani am fost cîntărețul catedralei din acel minunat oraș. Era o plăcere extraordinară să oficiezi sfintele slujbe într-o catedrală. Mi-aș fi dorit din tot sufletul să pot să-mi desfășor activitatea într-un astfel de lăcaș. Nu mă gîndeam atunci că voi putea să-l și ctitoresc”, mărturisește preotul Pleșcău cum a început.
Am arătat că vocația de ctitor de biserici nu s-a pierdut
Seminarist în perioada cea mai neagră a regimului comunist, între anii 1980-1986, actualul preot paroh de la Narcisa nu-și putea imagina, pe atunci, că va putea face ceea ce părea doar un vis. Să faci o biserică nouă. Însă evenimentele de după 1990 i-au dat încredere și speranță. „După 1990, văzînd că se construiesc biserici în toată țara, am cerut Prea Sfințitului Episcop să-mi dea voie să încep să zidesc și eu o biserică. Simțeam o atracție”, spune preotul Ioan. În anul 1995, părintele Pleșcău a primit din partea Prea Sfințitului Eftimie, numirea ca preot în zona Narcisa. A fost un moment de răscruce pentru tînărul slujitor al altarului, cu atît mai mult cu cît prima Liturghie a săvîrșit-o într-un moment de-o importanță aparte pentru istoria românilor.
„Am oficiat prima slujbă pe terenul viran de atunci din această zonă, în aer liber. Era ziua de 2 iulie, cînd toți românii îl sărbătoresc pe Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt. La finalul slujbei, am cîntat cîntecul lui Ștefan ce Mare: «S-arătăm prin grija noastră,/ tuturor necontenit,/ că prin neamul lui în lume, /Ștefan Vodă n-a murit». Adică a rămas la noi, la români, vocația de a zidi biserici, lăcașuri în care Dumnezeu să fie preaslăvit, chiar dacă trecuseră 45 de ani în care nu s-a făcut nimic”, a explicat preotul Pleșcău.
Primul beton a fost turnat în ziua de Sfîntul Andrei
Cu o slujbă oficiată în aer liber, cu dorința de a face ceva bun pentru comunitate, credincioșii din Narcisa au plecat la drum alături de păstorul lor. „Am pornit la drum fără nici un fel de fonduri, doar cu încrederea în Dumnezeu și în oameni. Dintru început, credincioșii s-au atașat de noi și, practic, din ziua aceea n-au mai plecat în altă parte, ci au rămas aici în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare, chiar dacă se slujea afară, pe ploaie”, reface traseul parcurs, părintele Pleșcău.
Drumul a început ca la majoritatea lăcașurilor de rugăciune, cu dorința oamenilor de a face ceva pentru sufletele lor, fără nici un alt interes. Și la Narcisa, dacă sufletul acestui lăcaș a fost preotul locului, cei care l-au pus în practică au fost credincioșii. „Am construit prin munca voluntară a oamenilor capela situată actualmente lîngă biserică și, în anul 1996, am zidit subsolul bisericii. De fapt, primul beton a fost turnat aici în ziua de Sfîntul Andrei, la 30 noiembrie 1995”, ne-a zis părintele Pleșcău. Timp de aproape opt ani, duminică de duminică și la fiecare sărbătoare importantă, sute de credincioși au invadat capela și spațiul din jurul acesteia, pentru a participa la slujbe. După primele liturghii, oamenii au început să contribuie cu bani pentru ridicarea bisericii. La început firav, apoi tot mai susținut, pe măsură ce au văzut că lucrarea prinde contur.
Ca la orice zidire din beton, și la biserica „Sfîntul Dumitru” a fost nevoie de bani și materiale de construcții. Fără nici un ajutor inițial, preotul a fost nevoit să-și organizeze singur șantierul și oamenii ca promisiunea făcută episcopului și treaba să meargă bine. „Pentru că nu aveam fonduri, am fost nevoit să găsesc o soluție prin care să pot, totuși, continua lucrările. Mi-am făcut o organizare proprie de șantier și am alcătuit o echipă de muncitori , formată din zidari, dulgheri, fierari-betoniști, pe care am coordonat-o personal. Am avut noroc de asistența tehnică de proiectantul bisericii, Ioan Zveghintel”, povestește preotul.
Ca în cazul oricărui lăcaș de cult, în care alături de om conlucrează și Dumnezeu, nici biserica de la Narcisa nu s-a putut ridica fără susținerea Providenței. „Încă de la început am înțeles că Dumnezeu ne ajută în înălțarea acestui edificiu. Și susțin aceasta deoarece toate lucrurile au decurs atît de frumos, fără piedică majoră. Enoriașii, pe lîngă caritatea lor, care a fost benevolă, au ajutat efectiv la construcția bisericii”, a mai zis parohul de la Sfîntul Dumitru. Fără mîndrie sau falsă modestie, oamenii au susținut activitatea bisericii de care aparțin acum, fiecare după puterile și după cum l-a îndrumat conștiința. „Atunci cînd a fost nevoie, credincioșii, nu numai că au venit și au ajutat la construcție, ci au asigurat și masa la muncitorii care au trudit aici zi de zi. Niciodată n-am amintit în vreo predică că ar fi nevoie de bani pentru biserică. Sfîntul lăcaș vorbea el însuși despre ceea ce era necesar”, spune șeful de șantier Pleșcău. Din pensiile lor mizere, pensionarii din zonă au ajutat, lună de lună, la construcția bisericii de la Narcisa. cîteva zeci d mii de lei, care, adunate, au permis ca lucrarea să meargă mai departe.
Toată tîmplăria a fost executată în atelierul bisericii
Pe lîngă ajutorul oamenilor din parohie, a început să apară și susținerea unor societăți comerciale, care s-au arătat interesate, din motive variate, să ajute noua biserică. „Un mare ajutor l-am avut din partea unor societăți care, prin directorii ce le conduc destinele, ne-au sprijinit cu utilaje și, uneori, cu materiale de construcții”, a precizat părintele Ioan. Următorii pași în ridicarea bisericii de la Narcisa au fost făcuți în direcția realizării mobilierului și a tîmplăriei necesare împodobirii interioare. Nu mică este mirarea celui ce trece pragul acestui lăcaș să afle că toată tîmplăria interioară este realizată de către meșterii locului, în atelierul bisericii. „După ce am încheiat lucrările de rezistență, am realizat un atelier propriu de sculptură, în care am executat catapeteasma, sculptată în stil brîncovenesc, stranele bisericii, jilțurile arhierești, precum și toate ușile. Lemnul de stejar din care au fost făcute toate acestea a fost adus din pădurile Lipovei, acolo unde am slujit nouă ani”, ne-a zis preotul paroh.
Pas cu pas, dintr-un teren pe care nimeni n-ar fi întrezărit în urmă cu 20 de ani o biserică, în ziua cînd toată suflarea ortodoxă a sărbătorit Învierea Domnului din anul 2003, impunătorul lăcaș de cult din zona Narcisa a fost deschis pentru prima oară. „Pentru că Dumnezeu nu rămîne niciodată dator, în momentul în care am început să oficiem Sfînta Liturghie în noua biserică, la Învierea Domnului în anul 2003, am aflat că, pentru prima dată după 1700 de ani de la moartea sa, moaștele Sfîntului Dimitrie – Izvorîtorul de Mir, vor fi aduse în pelerinaj în Moldova, la Iași, la invervenția Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Daniel. Trecînd pe lîngă biserica noastră, Prea Fericitul Hristodoulos, arhiepiscop al Atenei, a admirat lucrarea și a hotărît ca la plecarea din Iași să facă un pelerinaj de 24 de ore la biserica noastră, prilej cu care se va sfinți și biserica. Nu se putea un moment mai frumos și mai fericit care să încununeze munca de opt ani de zile, a mea și a credincioșilor. Ce poate fi mai frumos sau ce răsplată poate fi mai mare decît aceasta, ca la deschiderea bisericii să ai de față pe însuși ocrotitorul ei, Sfîntul Dimitrie, izvorîtorul de mir, pe care l-am rugat în permanență, opt ani de zile, să ne ajute, să mijlocească la Dumnezeu să putem finaliza lucrarea?” ne-a mai spus preotul Ioan Pleșcău.
„Greutăți mari? Nu au existat!”
Ca în cazul oricărei construcții ce presupune efortul material al multor semeni, și în cazul bisericii de la Narcisa au lucrat oameni mulți, dar buni, după cum spune preotul paroh și după cum se vede din lucrarea făcută. „Greutatea cea mare a fost riscul la care m-am supus singur. Să ai 40 de oameni și să răspunzi de siguranța lor nu e un lucru ușor. Să-i plătești, să-i hrănești, să-i selectezi pe cei mai buni, au fost cîteva dintre așa-zisele greutăți. Pentru că probleme majore nu au fost. Ne-a ferit Dumnezeu de necazuri și ne-a scos în cale oameni potriviți, la vremea potrivită”, ne-a declarat parohul de la Narcisa. Despre greutățile personale întîmpinate în ridicarea acestui sfînt lăcaș, despre ispitele care nu l-au ocolit, preotul Ioan Pleșcău nu a vrut să vorbească prea mult. A preferat să spună cum privește lucrurile și cum a reușit să izbîndească pînă aici.
Îmi doresc să-i provoc pe credincioși la schimbare interioară
„Am capacitatea de a trece peste obstacole și privesc direct la țintă. Nimeni nu mă poate descuraja. Iar această stare vine de la încrederea pe care o am în Dumnezeu. Ceea ce învățasem teoretic la teologie, mi s-a confirmat în practică, în sensul că Dumnezeu este Cel care ne ajută întotdeauna și are un plan cu fiecare dintre noi. Însă în marea Sa înțelepciune lasă, fiecăruia dintre noi, un spațiu de activitate, iar noi trebuie să ne facem datoria: să dăm tot ce putem cînd vrem să realizăm ceva. Iar cînd credem că ne-am împotmolit, apare o rezolvare la care nici nu ne gîndeam”, ne-a spus părintele de la Narcisa. Cu alte cuvinte, realizarea acestui impresionat lăcaș de rugăciune a fost posibilă, în opinia preotului Ioan, datorită credinței că poate dus la capăt ceva, dar și că sufletul credincioșilor are nevoie de dăruire.
„Să-ți faci datoria. Asta a fost șansa reușitei mele. Pentru că, deși în urmă cu opt ani am început ridicarea sfîntului lăcaș, am pus accentul pe zidirea bisericii interioare, din sufletul credincioșilor, și nu pe cea exterioară, de beton. Fiecare om are problemele lui și, la biserică, fiecare trebuie să-și găsească o clipă de liniște, pe care i-o dă Duhul Sfînt. Partea ta este să ai un program foarte clar, să fii foarte explicit în deslușirea Evangheliei și să ai capacitatea să te faci înțeles tototeauna. Totdeauna îmi doresc ca prin slujbe și predici să-i provoc pe credincioși la schimbarea lor interioară”, ne-a spus preotul Ioan.
Cum construcția sfîntului lăcaș este pe sfîrșite, zidurile fiind închise, iar preoții putînd sluji fără teama de ploaie sau de vînt, acum, în preajma sezonului rece, marea problemă este montarea centralei termice și a caloriferelor. „Ne străduim să rezolvăm și problema încălzirii. Este una dintre cele mai importante chestiuni ale momentului. Ce-i drept, greul a trecut. Dacă vom monta și centrala, va urma etapa pictării bisericii. Cît va dura? Nu se știe, pentru că va depinde de bani. Dar nădăjduim ca totul să fie bine”, a mai zis preotul Ioan.
„Această biserică a fost salvarea vieții mele”
Credincioșii din parohia „Sfîntul Dumitru” au reușit să fie aproape de preotul lor în fiecare zi. Vreme de opt ani, printre muncitorii angajați să lucreze la ridicarea bisericii, s-au aflat și oameni din parohie. „De la început m-am alăturat acestui demers. Fac toate acestea pentru mîntuirea sufletului meu și înseamnă pentru mine o bucurie deosebită. Lucrăm pentru a lăsa urmașilor noștri un lucru valoros”, ne-a declarat Costea Chirilă, de 54 de ani, unul dintre consilierii parohiei. „Au fost și ispite în cei opt ani, dar le-am trecut cu bine datorită rugăciunilor. Trebuie să luptăm împotriva lor și să le biruim”, a mai spus el.
Fără a fi călugări, adică oameni retrași care trăiesc după dictonul „roagă-te și muncește”, enoriașii din zona Narcisa știu totuși că munca făcută la biserica lor este nu doar rodul mîinilor, ci și al sufletelor. „Este o muncă pentru suflet. Personal, cu meseria mea, n-am avut timp să mă rog pentru sufletul meu, pentru copiii mei, așa cum este bine. Pentru că, dacă părinții se roagă pentru copiii lor, totul va fi bine. Am venit aici să-l susțin pe părinte și să fiu alături de el. Degeaba muncim, dacă nu ne rugăm”, ne-a spus Murgu Nicolae, un consilier parohial, în vîrstă de 68 de ani.
Deși poate părea paradoxal, pentru alți oameni începutul șantierului la biserica „Sfîntul Dumitru” a înseamnat un start pentru o nouă viață, care altfel nu ar mai fi fost posibilă. „Pentru mine, biserica aceasta a fost salvarea vieții mele. Aici mi-am petrecut timpul și mi-am alungat tristețea, după ce am rămas fără serviciu. Dacă nu era biserica, poate nu mai eram acum. Să rămîi fără loc de muncă, după ce ai trudit 32 de ani, cu doi copii la facultate, nu este ușor. Acum mi-am petrecut tot timpul ajutînd la înălțarea bisericii și nu am mai avut timp să mă gîndesc la tot ceeea ce s-a întîmplat”, ne-a zis Gheorghe Știr, de 54 de ani.
Istoria bisericii „Sfîntul Dumitru” se scrie fără grabă. Minunea transformării unui teren viran, situat la piciorul unui pod, într-una dintre cele mai impunătoare biserici din Moldova nu poate fi descrisă în cuvinte. Să vorbești mereu despre preotul locului, despre omul care a reușit să facă din nimic un lăcaș de cult nu este nici mîndrie, nici laudă deșartă. (Constantin GHERASIM)
Pe raster:
Biserica Sfîntul Dumitru este singura din Moldova cu altarul îndreptat spre sud
Faptul că este cel mai mare lăcaș de cult ridicat în Bacău în ultimii 14 ani nu este singura premieră pe care o oferă Biserica „Sfîntul Dumitru”. Terenul oarecum impropriu pe care s-a ridicat a impus soluții de amplasament neobișnuite tipicului ortodox. Altarul bisericii este situat spre sud, nu spre est, așa cum prevăd cutumele locului. Explicația este una practică: situată între un bloc de locuințe și piciorul pasarelei de la Narcisa, arhitecții și constructorii nu au găsit o altă variantă pentru ridicarea lăcașului de închinăciune.
Pe raster:
Sponsorii bisericii
Pentru ridicarea bisericii „Sfîntul Dumitru”, alături de banul văduvei, oferit de enoriașii din zona Narcisa, s-au aflat și firme de prestigiu din oraș și instituții care nu au ezitat să susțină sfîntul lăcaș . SCUT, SOMA, SSAB, IMU, CONEXTRUST, RATB, COMAT, CONBAC, SORTBAC, ROMBET, CPL, SUBEX, AEROSTAR, METALURGICA, CONSILIUL LOCAL Bacău, DAN ELECTRONIC, FELIX, METRA, CASBETON, VASION, POLIȚIA Bacău sînt cei care au ajutat la constryuirea bisericii de la Narcisa. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns