Gabriel Moraru, favorit numărul 4 la turneul de tenis ITF Men’s Open – Bacău și învingător, miercuri, al coreanului Cha Bo Ram în primul tur al turneului a petrecut seara aceleiași zile la restaurantul Barați alături de George Cosac. Cina a fost, printre altele, și cu un pic de vin de Jidvei. Vinul s-a dovedit a fi de calitate de vreme ce ieri Moraru l-a învins în „optimi” pe germanul Christian Grunes, nimeni altul decît finalistul primului turneu al circuitului Romania F1 Futures, încheiat în urmă cu o săptămînă în București. Și cum românul este dotat cu simțul umorului, cineva din tribună a remarcat: „Să nu credeți că Gabi bea apă din cauza efortului depus. E de la Jidvei-ul de aseară!”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns