În urmă cu cîteva decenii, arheologii dezgropau, la 300 km de Ankara, lîngă satul Kaymakli, un labirint subteran din secolul VII, în care puteau locui 50.000 de persoane. Labirintul era perfect climatizat, în ciuda diferențelor de temperatură de afară, aici se mențineau 27 grade Celsius. Culoarele se ramificau în toate direcțiile, coborînd pînă la 21metri. Existau locuri speciale pentru aerisire și erau captate izvoare subterane pentru apă potabilă. Locuințele aveau sufragerie, dormitoare, cămări, iar pietre de moară serveau ca uși. Pe diverse platforme se aflau adîncituri în formă de cheie, servind drept căzi de baie, iar apa se scurgea în canale colectoare. Ieșiri secrete făceau posibilă salvarea locuitorilor subpămînteni în cazul cînd „orașul” era cucerit. Dar, iată ce povestește arhitectul A.Geliman: ce legături pot exista între aceste catacombe și cele descoperite la Bacău? „Cu mai bine de trei decenii în urmă s-a început construcția actualului liceu de construcții. Mă ocupam personal de amplasarea vetrei construcției. Cînd muncitorii s-au apucat să sape, au rămas fără grai. Acolo unde este incinta și se mai pot observa urmele unei gropi, s-a descoperit un tunel bine făcut din cărămidă veche, suficient de înalt și de larg ca să poată trece un bărbat înalt. Tunelul venea dinspre centrul orașului, cu siguranță biserica Precista de astăzi”. În primăvara anului 1960 o căruță trasă de doi cai își face apariția în curtea Școlii generale nr.10 din Bacău. Cîțiva elevi încărcară apoi fierul vechi strîns „în urma unei acțiuni pionierești”. Din greu, căruța se porni. Dar numai după cîțiva metri se auzi un strigăt de spaimă. Ce s-a întîmplat? Sub greutatea căruței, în mijlocul curții a apărut o spărtură adîncă. Imediat s-a trecut la cercetarea ei. Cel ce s-a încumetat să pătrundă în ea a fost omul de serviciu al școlii, Vulpoi. Legat de brîu cu o funie groasă de cînepă, își făcu cruce și coborî înarmat doar cu o lanternă.
– Ei, ce vezi? îl întrebă curios directorul școlii, învățătorul Gheorghe Crihan.
– O hrubă mare și lungă. Parcă vine din centru și se duce spre gară. Neașteptatul cercetător făcu cîțiva pași de-a lungul coridorului subteran. Deasupra lui zărea o boltă meșteșugit făcută din cărămizi așezate „pe muche”. Pe jos era o podea din „piatră tăiată”. Aducea cu un beci gospodăresc, dar de mare întindere. Nu se descoperise nici o comoară, arme sau schelete. În schimb, în Bacău imediat se răspîndi vestea descoperirii unor mari bogății, pe care fiecare o amplifica și o transmitea conform imaginației sale. Pentru a nu provoca accidente totul s-a acoperit cu pămînt, după care s-a turnat beton. S-au ridicat, apoi, alte construcții și vechiul tunel a dispărut, iar lumea l-a uitat. De el își mai amintește, însă, poetul Gelu Chițimuș: „Părinții mei stăteau cu chirie pe strada 9 Mai, în casa doctorului Rotenberg. Era peste drum de gardul bisericii Precista. Mai stăteau în aceeași clădire familiile Cantaroiu, Vișoiu, Savin. În urmă cu 34 de ani clădirea s-a demolat. Țin minte că atunci cînd s-au făcut fundațiile actualelor blocuri s-a dat peste un tunel foarte lung din cărămidă. Cărămizile erau de un format aparte, mai mult late decît groase. Tunelul era larg cam de 4 metri și înalt de peste 2 metri, astfel că un om putea să meargă prin el. Lucrările de canalizare și ridicarea fundațiilor pentru actualele blocuri l-au distrus. Să fi fost acesta coridorul de retragere al lui Alexăndrel în caz de pericol? Bătrînii își aminteau de existența unui tunel secret ce traversa Bacăul, ce data din timpul lui Ștefan cel Mare. Așa cum se știe, Bacăul se afla printre cele mai expuse așezări în timpul campaniilor militare străine. Deși protejate de apele Bistriței și Negelului, de ziduri, Curțile Domnești nu puteau rezista mult timp unor atacuri dușmane bine organizate. Ca urmare, s-a prevăzut acest tunel sub albia Negelului și care ar fi ieșit pe undeva în apropierea fostei Poligrafii. De aici, se putea ajunge în codrii de nepătruns ai Mărginenilor sau Călugărei. Acest fel de tunele nu constituiau cazuri izolate. În județul Bacău mai sînt cîteva. În 1889, Ortensia Racoviță scria despre „beciul domnesc” de la Mănăstirea Cașin, mănăstire ce era ctitorie a domnitorului Gheorghe Ștefan din 1655: „Beciul Domnesc este o subterană de 3 metri adîncime și în care se intra printr-o deschizătură de piatră din curtea (ograda) fostei mănăstiri. Beciurile au plafonul boltit și susținut de coloane. În fundul acestor beciuri legenda spune că era ușa unui drum subteran, adică astupat, care respundea pene în pădure, loc de retragere al voievodului Gheorghe Ștefan”.
La Mănăstirea Răchitoasa exista, azi parțial astupat, un tunel de refugiu care corespundea în exterior cu o fîntînă părăsită, aflată în livada alăturată mănăstirii. Desigur că au mai fost și altele. Cercetările documentare și arheologice vor ridica vălul asupra acestor coridoare secrete construite în Evul Mediu. (Prof. Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns