ACCENTE Exerciții de gîndire

Deșteptule! Exclamația-afirmație definește, prin intenție și conținut, o realitate deopotrivă obiectivă și subiectivă. Poate fi recunoașterea unei însușiri pozitive sau, dimpotrivă, un reproș la adresa cuiva ce se face vinovat de o anume faptă. Des utilizată de românul de rînd, prin care acesta dă un verdict: ești inteligent sau…dimpotrivă. Evaluarea acestei însușiri se face, mai nou, prin bine-cunoscutele teste de inteligență, de atestare a capacităților intelectuale, de verificare a cunoștințelor într-un domeniu sau altul etc. etc. Sînt, respectivele teste, procedeul pe care trebuie să-l acceptăm fără nici o rezervă? Părerile sînt împărțite. Cercetînd fenomenul, colaboratorul nostru Romulus Dan Busnea a ajuns la unele concluzii extrem de interesante, pe care ține să vi le împărtășească și dumneavoastră:

De multă vreme savanții se străduiesc să măsoare și să definească inteligența umană. Cu toate că teoriile privind inteligența au devenit mai complexe de-a lungul multelor decenii ce ne despart de începutul secolului trecut, atunci cînd unii oameni de știință credeau că aptitudinile cerebrale ale individului erau determinate de mărimea capului său, cercetătorii continuă să nu fie întrutotul de acord în privința anumitor principii fundamentale ale gîndirii umane. Controversa privind rolul eredității în comparație cu cel al mediului, spre exemplu, este încă departe de a fi soluționată.

Mai devreme sau mai tîrziu majoritatea oamenilor învață pe propria lor piele că gradele, sau coeficienții de inteligență, stabilite prin teste de acest fel nu spun totul în legătură cu capacitatea cerebrală a omului. Oricine cunoaște indivizi care se descurcă de minune în viață, în ciuda faptului că au coeficienți de inteligență scăzuți, precum și alte persoane care, deși sînt cotate drept foarte inteligente, nu reușesc decît rar să realizeze cîte ceva.

Psihologul american Jon Baron, de la Universitatea Pennsylvania, definește într-un studiu de caz esența inteligenței ca fiind o artă a gîndirii raționale, un talent căpătat prin învățare, nu născut. „Majoritatea oamenilor posedă un potențial slab de gîndire deoarece nu se gîndesc îndeajuns la lucrurile importante, nu caută un plus de dovezi, sau se bizuie pe părerea unor autorități în materie”, explică Baron. El a conceput un program de formare a deprinderilor de gîndire rațională pentru pacienții cu stări depresive, care tind să privească lumea în alb-negru și să se plaseze în zonele de întuneric. Iată cîteva dintre sugestiile oferite de Baron: întreabă-te dacă eviți să gîndești; caută în mod susținut dovezi în sprijinul opiniilor contrare celor pe care le ai; nu fi niciodată sigur că unei anumite idei sau unui plan nu-i pot fi aduse îmbunătățiri; întreabă-te de ce vrei ca ceva să fie adevărat sau neadevărat; asigură-te că știi de ce crezi ceea ce vezi și de ce iei hotărîrile pe care le iei.

Baron consideră că aceste reguli pot fi de ajutor oricui, nu nu mai persoanelor cu stări depresive. „Invățîndu-i pe oameni să gîndească rațional, îi faci să fie mai inteligenți în privințele ce contează cu adevărat”, spune el. Intr-un grafic reprezentînd evoluția aptitudinilor mentale de-a lungul vieții, majoritatea liniilor devin descendente la o vîrstă înaintată. Cel puțin două, însă, constituie o sursă de încurajare, evoluînd ascendent către sfîrșitul vieții. Una, reprezintă o aptitudine pe care anumiți specialiști o numesc „inteligența cristalizată” și constituie suma cunoștințelor și experiențelor individului. Cealaltă, reprezintă capacitatea minții umane de a extrage din memorie episoade trăite cu multă vreme în urmă. Luate împreună, aceste două aptitudini ar putea fi denumite înțelepciune. Probabil că cel mai mare paradox în legătură cu inteligența constă în faptul că unii oameni, evident inteligenți, își năruiesc viețile. Se consideră, astfel, că unele dintre problemele obișnuite de viață nu pot fi incluse în sfera intreligenței, oferindu-se și o listă de factori ce subminează activitatea inteligentă: lipsa de motivație, incapacitatea de a persevera, impulsivitatea și necunoașterea limitelor proprii.

Mulți dintre cercetători consideră că incapacitatea noastră de a înțelege de ce oamenii inteligenți trăiesc adesea în moduri neinteligente este o consecință a naturii testelor de inteligență. Majoritatea acestora, inclusiv cele concepute recent, nu durează mai mult de cîteva ore, și s-ar putea să fie pur și simplu imposibil de făcut un portret realist al unei persoane într-un timp atît de scurt. In general, susțin aceștia, „chestionarele ar trebui abandonate în favoarea unui sistem de examinare care ar evalua inteligența pe baza activității în cadrul unor proiecte de lungă durată, pentru că oamenii cu potențial creator privesc dincolo de suprafața lucrurilor. Oamenii care nu acceptă răspunsurile „corecte” sînt cei care zămislesc ideile cu adevărat importante”. (Romulus Dan BUSNEA)