La sfîrșitul acestei săptămîni va avea loc la Slănic Moldova un nou simpozion pentru persoanele cu handicap. „Acesta va fi organizat la nivel național și principalul lui obiectiv va fi găsirea de soluții în vederea îmbunătățirii situației persoanelor cu dizabilități. Va fi analizată și soarta asistenților sociali și problemele financiare cu care se confruntă aceștia”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, director la Direcția Județeană de Asistență Socială (DJAS) din Bacău. La instruire va participa directorul departamentului de asistență socială de la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, cei 42 de inspectori județeni, precum și cei opt inspectori pe regiuni. Un alt punct important în ceea ce privește sprijinul persoane cu deficiențe este implementarea strategiei naționale de protecție a persoanei cu handicap. Sperăm ca la Slănic să aflăm mai multe despre strategie. Deocamdată, în ciuda adreselor noastre, nimeni nu ne-a spus nimic”, a mai precizat directorul Pădureanu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Alt simpozion pentru sprijinul persoanelor cu handicap
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.