• răbdarea și rezistența la stres au fost principalele calități ale candidaților la bacalaureat • unii au așteptat și două ore pentru a primi subiectele • perioada ce a despărțit finalul examenului de începutul evaluării a ajuns pînă la o oră
Un proverb românesc spune că de ceea ce ți-e frică, de aia nu scapi. O zicală care a fost confirmată din plin în cazul Comisiei județene de bacalaureat, în condițiile în care apariția subiectelor grilă a făcut ca răbdarea și rezistența la stres să fie principalele virtuți ale candidaților de la bacalaureat. Și asta pentru că în unele centre de concurs elevii au așteptat să primească subiectele nu mai puțin de două ore, în timp ce anunțata, de către inspectorul Neculai Gruia, vicepreședintele Comisiei județene de examen, pauză de 15 minute între finalul probei și debutul evaluării să ajungă pînă la 60 de minute. „Subiectele au venit pe la ora 11 fără zece. Personal, nu mi s-a părut stresantă așteptarea, dar, cu siguranță, alți candidați au avut probleme din acest punct de vedere”, ne-a declarat Marian Nuță, absolvent al Liceului de Artă „George Apostu”, care a dat bac-ul la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Bănuiala acestuia a fost confirmată imediat de o altă candidată, Andreea Danu, care a fost cît se poate de clară în ceea ce privește perioada de așteptare a subiectelor: „stres mare”, a spus acesta.
Centrul de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” a fost, cu o perioadă de aproximativ o oră și 45 de minute alocată multiplicării subiectelor, printre fruntașii în „ramură”. „Am avut la dispoziție două copiatoare, dintre care unul a fost mai puțin performant. În plus, la fiecare disciplină au existat cîte patru variante, fiecare variantă cuprinzînd cîte trei-patru pagini scrise pe o parte și alta”, a explicat prof. univ. dr. Neculai Papaghiuc, președintele comisiei de examen. Cei de la „Vrănceanu” au fost întrecuți doar de centrele de la Grupul Școlar Forestier Comănești și cel de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde multiplicarea subiectelor a durat nu mai puțin de două ore. Motivația conf. univ. dr. Cezar Radu, președintele comisiei de la Comănești, a fost asemănătoare cu cea a profesorului Papaghiuc, în timp ce conferențiarul Aurelian Volf, președintele comisiei de la „Alecsandri”, nu a putut fi contactat. Cei mai rapizi s-au dovedit a fi cei de la centrul de la Grupul Școlar „N. V. Karpen”, care au terminat de copiat subiectele în 45 de minute, în condițiile în care numărul de candidați a fost sub 200. Cît privește media județeană a timpului necesar multiplicării subiectelor, acesata a fost de o oră și jumătate, adică cu jumătate de oră mai mult decît prevăzuse ministerul.
Pauza dintre finalul probei și începutul evaluării, al doilea test de răbdare
Răbdarea și rezistența la stres a candidaților nu au fost puse la încercare doar la începutul examenului, ci și la sfîrșit. Mai exact, în momentul în care a venit vorba despre începutul evaluării foilor de răspuns. Inspectorul Neculia Gruia, vicepreședintele Comisiei județene de examen, a părut convins, cu numai o zi în urmă, că „elevii nu vor avea de așteptat decît un sfert de oră, din momentul ieșirii ultimului candidat din sală”. O estimare care, în cazul cîtorva centre de examen, s-a dovedit a fi total nerealistă, în condițiile în care candidații au trebuit să aștepte și o oră pentru a intra la evaluare. Fruntașe la acest capitol au fost centrele de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Onești și același Colegiu Național „Vasile Alecsandri”. La „Alecsandri, programul de ieri nu a semănat deloc cu cel prognozat de minister: 11.00 – 14.00 – teză; 14.00 – 14.20 – predarea lucrărilor; 14.20 – 14. 45 – pauză de masă pentru supraveghetori; 14.45 – 14.55 – accesul elevilor în săli și aranjarea lor conform „oglinzii clasei”, 14.55 – 15.00 – desigilarea plicurilor cu grilele de corectare; 15.00 – începerea evaluării. În rest, media perioadei de așteptare a fost de 20 – 25 de minute, oricum mai lungă decît cea prezisă de inspectorul Neculai Gruia. Interesant e însă că șeful Comisiei județene de bacalaureat a aflat de testul de răbdare la care au fost supuși unii candidați de la ziariști și a promis că va lua măsuri dacă cele relatate se confirmă.
Un eliminat și cel puțin 80 de candidați respinși
Dincolo de „piedica” pusă de copiatoare ori de larghețea programului de lucru din unele centre, proba de ieri a consemnat și prima eliminare din examen. Aceasta s-a petrecut la centrul de la Grupul Școlar „Grigore Cobălcescu” din Moinești, unde Nicoleta Enea a fost dată afară din concurs după ce a fost prinsă copiind la istorie. Caracterizările făcute subiectelor de către candidați au oscilat între „ușor” și „destul de greu”. Cert e că proba de ieri a făcut cel puțin 80 de victime, număr de elevi respinși pînă la ora închiderii ediției. De remarcat că nu mai puțin de 79 dintre aceștia provin dintre candidații care au dat examen la centrul de la Grupul Școlar de Chimie. Examenul de bacalaureat continuă astăzi cu proba F – o disciplină la alegere din profilul opus celui absolvit, marea majoritate a candidaților optînd pentru educație fizică. Un examen care se anunță extrem de dificil, în condițiile căldurii sufocante care a pus stăpînire pe Bacău. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns