• restaurantele, fast-food-urile, distribuitorii de înghețată nu mai au nevoie de licențe de la Direcția de Agricultură și Alimentație • măsura nu este la fel de benefică și pentru consumatori
Din această luni, unitățile de alimentație publică – adică restaurantele, fast-food-urile și altele – scapă de un control, cel Direcției Generale pentru Agricultură și Alimentație. Un ordin al ministrului de resort emis în luna iunie modifică Regulamentul de acordare, suspendare și retragere a licențelor de fabricație destinate agenților economici care desfășoară activități în domeniul producției de produse alimentare, iar noul act normativ intră în vigoare peste cîteva zile.
Din noile reglementări a dispărut obligativitatea licenței la sectoare sensibile pentru consumatori. Astfel, nu mai trebuie acreditați cei care fabrică semipreparate și preparate culinare, produse de alimentație publică, băuturi preparate la dozator sau înghețată preparată la dozator. Nici colectarea, trasportul și preluarea materiilor prime și a semifabricatelor lactate – lapte, caș, smîntînă – nu mai necesită licență, ca și tranșarea cărnii. Cu alte cuvinte, și măcelăriile au scăpat de întocmirea unui dosar. De asemenea, depozitarea și transportul produselor alimentare și băuturilor nu mai trebuie să aibă licență de fabricație.
Patronii firmelor a căror activități au ieșit de sub incidența acestui act pot răsufla ușurați, pentru că au scăpat de un control și de o cheltuială. Totuși, nu se poate spune că și consumatorii au temeiuri ca să se bucure. „Pentru noi au rămas destule activități în domeniu – spune directorul adjunct al DGAIA, Ghiță Burlui, care are în sarcină acreditarea cu licențe de fabricație -, iar patronii de restaurante, de grătare sau alte activități care nu mai necesită licență nu vor mai fi verificați de noi. Impactul asupra consumatorilor se va vedea în timp”. Licența de fabricație își avea însă rostul ei. Atunci cînd era solicitată, patronul trebuia să facă un dosar cu schița spațiului, cu dotarea cu instalații, utilaje, aparate de măsură și control specifice fabricației etc. Angajații DGAIA aveau și atribuții de control pe această linie, iar amenzile erau între 10 milioane de lei și 50 de milioane de lei. De cînd este valabil ordinul de acordare a licențelor de fabricație, 70 de agenți economici au fost descoperiți că prestau activități ilegale, fără a avea actul în discuție. Anul trecut, de exemplu, s-au aplicat șase amenzi în valoare de 54 de milioane de lei, iar licențele au fost suspendate în toate cazurile.
Controalele rămîn în sarcina DSP, DSV și OJPC
Reacțiile celor care vor beneficia de aceste prevederi erau ușor de prevăzut. „Nu mai dăm bani pe tot felul de acte – spune șeful complexului „Flora” din Slănic Moldova, Gheorghe Dascălu. Cît despre calitatea produselor pe care le punem pe masa consumatorilor, cine vrea să fie corect, este corect și cu și fără licență. Care vrea să înșele, o face oricum”. Și distribuitorii de înghețată sînt oarecum fericiți. „Pentru un aparat aveai de întocmit un dosar cît palma de gros – afirmă Cristiam Dumitriu, mic patron care are așa ceva. Întocmirea documententației însemna un rînd de bani, obținerea licenței, altul. Cred că e mai bine așa”. Totuși, licența era 1.500.000 de lei, sumă pentru care nu se dă faliment.
Este dificil de apreciat în acest moment care vor fi consecințele. Controalele vor fi efectuate pe mai departe de Direcția de Sănătate Publică, de Direcția Sanitar-Veterinară și de Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor. Cei care au activități în domeniu spun că și pînă acum erau deseori ținta a tot felul de verificări și că acestea nu-i vor ocoli nici în continuare. Pe de altă parte, se așteaptă o altă clasificare de la minister și alt mod de acreditare a activităților din domeniul producției alimentare. Pe moment, însă, unii agenți economici au scăpat de un control. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns