Din cauză că încă se află sub tipar la Imprimeria Națională

Redacția Ziarul de Bacău

Registrele unice de control nu se găsesc de cumpărat la Direcția de Finanțe

• după 18 iulie, firmele care nu vor avea Registru unic de control vor fi amendate cu 5-10 milioane de lei

Peste numai 16 zile, contribuabilii persoane juridice înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului (ORC), autorizați potrivit legii, vor avea obligația să țină Registrul unic de control. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, spune că „această responsabilitate este trasată de Legea 252/2003 privind Registrul unic de control, care va intra în vigoare pe 18 iulie 2003”. Potrivit acestei legi, toți agenții economici sînt obligați să introducă acest nou registru, iar toate organele de control existente trebuie să-și consemneze constatările în acest document. Agenții economici sînt obligați să-și achiziționeze Registrul de la organele fiscale teritoriale, să-l numeroteze și să-l înregistreze la acestea. Reprezentanții agenților economici nu pot în acest moment să achiziționeze de la DGFP acest document. „Deocamdată, aceste registre se află încă sub tipar la Imprimeria Națională, eci nu știm nici sub ce format se va prezenta, nici cît va costa. Cu siguranță, registrele vor sosi în timp util la DGFP, pentru ca firmele să le poată achiziționa”, afirmă Maricel Radu. Scopul Registrului este contabilizarea controalelor efectuate, a aspectelor cercetate, a constatărilor și dispozițiilor organelor de control, precum și a eventualelor sancțiuni stabilite. Vor fi menționate toate tipurile de control, de la cel financiar-fiscal pînă la cel fito-sanitar, de urbanism sau al pompierilor etc. Neachiziționarea Registrului unic de control de la DGFP constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la cinci milioane de lei la zece milioane de lei, iar neprezentarea Registrului unic la control la solicitarea organelor specializate, cu amendă de la zece milioane la 20 milioane de lei. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.