• circa 500 de salariați vor fi redistribuiți spre alte sectoare, iar 100 în șomaj
Rafinăria Dărmănești a elaborat un program de restructurare a unității, în urma căruia 625 dintre cei 745 de salariați vor trebui să muncească în altă parte. Dintre aceștia, pentru mai bine de 550 de oameni se va încerca reîncadrarea la Rafo Onești (358 de oameni), Petromec Moinești (50 de persoane), Rafo AMC Electric Onești (30), iar TAF Bacău ar putea încadra 69 de oameni. Cei care nu vor fi redistribuiți la alte unități, vor îngroșa numărul șomerilor din județ. Numărul acestora este de circa 100 de persoane. Conform legii, Rafinăria Dărmănești a trimis proiectul de restructurare atît la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), cît și la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. „Noi am trimis un inspector la fața locului pentru a vedea dacă programul este în conformitate cu prevederile legii. El stabilește atît numărul toal al salariaților care lucrează în prezent la unitate, cît și numărul celor ce urmează a fi restructurați”, ne-a declarat Liliana Fantu, consilier juridic la ITM Bacău. Urmează ca în termen de 45 de zile de la transmiterea notificării proiectului la cele două unități să înceapă disponibilizarea sau reangajarea salariaților după caz. Cele două adrese au fot trimise pe data de 19 iunie. Firma din Dărmănești mai are obligația să stabilească de comun acord cu AJOFM Bacău demararea serviciilor de preconcediere în cadrul cărora viitorii șomeri vor putea afla modul în care se întocmește dosarul de șomaj și actele necesare, valoarae indemnizației de șomaj, perioada pe care se acordă și modul în care își pot primi banii, locurile de muncă vacante de pe piața muncii, posibilitățile de recalificare, precum și cele de demarare a unei afaceri pe cont propriu cu ajutorul creditelor cu dobîndă subvenționată. În funcție de prevederile din contractul colectiv de muncă, muncitorii vor putea primi sau nu salarii compensatorii sau alte facilități. Motivația conducerii de la Rafinăria Dărmănești privind restructurarea din unitate este legată de începerea procesului de reorganizare judiciară și a falimentului în unitate. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns