Patronii băcăuani au obligația ca pînă la începutul lunii septembrie să depună registrele privind evidența angajaților la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Pînă în prezent, numărul celor care și-au luat în serios îndatorirea este foarte mic. „Cele mai multe dosare s-au depus în luna mai, cînd era fixat termenul limită. După ce acesta s-a prelungit, ritmul depunerii dosarelor a încetinit foarte tare. În prezent, se depun abia 30 de dosare pe zi față de zilele în care se depuneau și 700 de registre într-o zi”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la ITM Bacău. Conducerea instituției băcăuane atrage atenția asupra relaxării care s-a instaurat printre agenții economici, mai ales că acum este și perioada concediilor. Pînă în prezent, la ITM Bacău au fost depuse circa 5.000 de registre din totalul celor peste 15.000 de firme băcăuane. Cei care nu își înregistrează registrele privind evidența salariaților riscă să fie amendați cu 20 de milioane de lei. Șeful Inspectoratului de Muncă se teme însă că la sfîrșitul lunii august instituția va fi asediată iar de patroni. „Din experiența trecută știm că pe final se vor crea mari aglomerări la sediul nostru pentru înregistrarea acestui act. În aceste condiții, nu știu dacă salariații noștri vor putea face față numărului mare de solicitări. După închierea termenului legal sîntem hotărîți să aplicăm amenzile prevăzute de lege”, a mai spus Ion Barbu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Patronii băcăuani au uitat de înregistrarea salariaților
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.