• mărul discordiei este angajarea fără concurs a unei doctorițe disponibilizate din spitalul de la Podu Turcului • Colegiul Medicilor acuză Direcția de Sănătate Publică de încălcarea unor decizii ale ministerului, iar conducerea Spitalului de Urgență de nerespectarea Codului Muncii
Reducerile de personal din spitalele băcăuane făcute ca urmare a diminuării numărului de paturi a declanșat un nou scandal printre șefii sistemului sanitar. Părțile implicate sînt Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică și conducerea Spitalului de Urgență. Primul care a arătat amenințător cu degetul a fost președintele Colegiului Medicilor (CM), doctorul Neculai Filipescu. Încă din luna mai, președintele CM a declarat public că, în opinia sa, angajarea la Spitalul de Urgență din Bacău a medicului internist Gabriela Pîrlog, pînă în acel moment angajată a spitalului din Podu Turcului, este ilegală. „În primul rînd, orice angajare a unui medic disponibilizat se face pe bază de concurs, lucru specificat și de un ordin al Ministerului Sănătății din 2001. Același lucru este specificat și în Codul Muncii. Doctorița Pîrlog nu a fost angajată la Bacău prin concurs, ci printr-o așa zisă redistribuire a personalului excedentar, rezultat din diminuarea numărului de paturi de la spitalul comunal. Mai mult, există inadvertențe și în hîrtiile prin care s-a făcut angajarea. Inițial se preciza desfacerea contractului de muncă prin acordul ambelor părți, lucru din care nu reieșea disponibilizarea, iar apoi s-a revenit cu o hîrtie pentru o cerere de redistribuire”, spune doctorul Neculai Filipescu.
Președintele CM susține că doctorița Pîrlog nici nu trebuia să fie redistribuită la Bacău, întrucît la spitalul comunal nu era nevoie de concedierea nici unuia dintre cei doi medici interniști. „La Podu Turcului erau doi medici pe 15 paturi și un cabinet în policlinică. Practic, era loc pentru amîndoi, dacă unul rămînea în secție, iar celălalt făcea servicii medicale în policlinică. Prin aducerea fără concurs a doctoriței la Bacău, Direcția de Sănătate a încălcat deciziile ministerului pe care îl reprezintă în teritoriu, iar conducerea spitalului băcăuan a făcut o ilegalitate ca angajator”, a continuat doctorul Filipescu.
Doctorii Cornelia Cojocaru și Leonard Roșu respinmg acuzațiile aduse de șeful Colegiului medicilor. Ilegalitatea nu există, atîta vreme cît angajarea medicului internist Gabriela Pîrlog a fost făcută cu avizul Ministerului Sănătății. „Ordinul invocat de doctorul Filipescu este unul mai vechi decît cel în baza căruia s-a făcut acum redistribuirea personalului excedentar rezultat din diminuarea numărului de paturi. Noul ordin, din aprilie 2003, prevede clar obligația Direcției de Sănătate de redistribuire a personalului disponibilizat. Doctorița Pîrlog a fost angajată al Bacău cu avizul ministerului și nu s-a făcut nici o ilegalitate”, declară doctorița Cornelia Cojocaru, directoarea DSP.
Deși cunoaște poziția DSP, doctorul Filipescu contraatacă și spune că dreptatea este de partea lui, atîta vreme cît însuși Colegiul Național al Medicilor i-a dat liber să acționeze în judecată Spitalul de Urgență, în vederea constatării nulității contractului de muncă al medicului Gabriela Pîrlog. „Vom chema în judecată spitalul, întrucît a fost încălcat Codul Muncii atunci cînd s-a făcut angajarea acestei doctorițe. Lucrurile au devenit și mai curioase zilele acestea, cînd la numai o lună și jumătate de la disponibilizarea medicului Pîrlog, conducerea spitalului din Podu Turcului anunță că printre posturile vacante figurează și unul pentru medici interniști”, spune Filipescu. Pusă în fața acestei noi situații, conducerea DSP susține că lista posturilor vacante de la Podu Turcului are nevoie înainte de toate de aprobarea sa, iar aceasta nu are cum să fie dată pentru postul de internist, atîta vreme cît el a fost restrîns.
În ceea ce privește chemarea în judecată, conducerea Spitalului de Urgență nu se teme. „Doctorul Filipescu a prezentat trunchiat Colegiului Național cazul medicului internist. Este drept că la început au existat niște acte contradictorii emise de la Podu Turcului vizavi de doctoriță, dar noi am făcut angajarea în legalitate. Nu mă miră reacția președintelui Colegiului Medicilor, deoarece dînsului îi plac procesele. A făcut din acest caz o poveste personală, deoarece nu are acordul Biroului Executiv pentru trimiterea în judecată a spitalului”, spune doctorul Leonard Roșu, directorul Spitalului de Urgență. (Cezara DUȚĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.