Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău a finalizat cercetările și a dispus, ieri, trimiterea în judecată a membrilor unei rețele de falsificatori și plasatori de bancnote de 500.000 lei. Cercetările au demarat pe 26 iunie, cînd procurorii au emis pe numele lui Dănuț Taraipan, de 24 de ani, Marinică Popa, 26 ani, Daniel Busuioc, 23 de ani, și Ștefan Ghineț, de 17 ani, toți din comuna Helegiu, mandate de arestare preventivă de 30 de zile, sub acuzațiile de fals monetar, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și înșelăciune în dauna avutului privat. Polițiștii au pornit pe urmele filierei începînd din luna februarie, cînd un barman din comuna nemțeană Dumbrava Roșie a sesizat faptul că a primit o bancnotă falsă de la un grup de indivizi care călătorea într-o mașină cu număr de Bacău. La puțin timp după aceasta, au început să apară bancnote false de 500.000 de lei, din două serii diferite, în mai multe localități din județul Bacău, la Metro, precum și în județele Neamț și Argeș. Surprinzător, bancnotele false au dispărut din circulație la puțin timp după plecarea lui Popa, în luna martie, în Italia, și au reapărut după data de 21 mai, cînd acesta a revenit în țară. A urmat o perioadă de tatonare din partea partea polițiștilor, care, pe 24 iunie, l-au reținut pe Daniel Busuioc, în momentul în care acesta încerca să-și depună actele pentru pașaport. Acesta a declarat anchetatorilor că principalul distribuitor este Popa, iar cel care realizează falsurile este Dănuț Taraipan, disc-jockey la o discotecă din Helegiu. Aici, polițiștii au efectuat o descindere și au găsit calculatorul, imprimanta și scannerul, iar în hard-disc, polițiștii și procurorii au descoperit matrițe ale bancnotelor de 50 de dolari, 50 de euro, 50.000 lei și 100.000 lei, precum și mai multe modele de chitanțe și contracte în alb cu firme din județ. Bancnotele contrafăcute erau foarte bine realizate, pe hîrtie de cea mai bună calitate. Pentru a înlătura orice suspiciune, falsificatorii au umplut fereastra de siguranță a bancnotei de 500.000 cu cea decupată de pe bancnote de 10.000 și 50.000 de lei. Plasarea bancnotelor se făcea de obicei seara, în baruri sau discoteci, unde plasatorii cumpărau ceva simbolic și primeau în schimb bancnote valabile. Pînă în prezent, anchetatorii au descoperit 38 de bancnote de 500.000 de lei false, dar se presupune că numărul acestora aflate încă în circulație este mult mai mare. În cazul în care instanța îi va găsi vinovați, cei patru riscă o pedeapsă cuprinsă între trei și 12 ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns