Timp de două săptămîni, impresionanta colecție de păsări exotice vii a Vivariului băcăuan a fost expusă la Suceava. În cadrul expoziției, deschisă în premieră în străveche capitală moldavă, peste 4.500 de suceveni au ținut să viziteze minunățiile existente în fondul Vivariului. „Ne-am dus la Suceava cu expoziția «ExpoVivariu 2003», în care am prezentat păsări exotice, cîntătoare și de ornament din patru continente: Africa, Australia, America și Asia. Ne așteptam la mai mult vizitatori, mai ales că la Suceava nu există o expoziție permanentă de păsări vii. Dar e bine și așa”, ne-a declarat Valentin Lupu, directorul Vivariului băcăuan. Deși succesul înregistrat la Suceava și numărul mare de vizitatori a mai creat un precedent demn de luat în seamă de către specialiștii băcăuani, în condițiile bugetului de austeritate, Valentin Lupu, directorul Vivariului din Bacău, se gîndește mai mult la sănătatea păsărilor. „Nu este foarte ușor să organizezi o asemenea expoziție. Noi nu ne putem permite mai mult de două pe an, din cauza stresului creat pentru păsări. Acestea au nevoie de repaos și nu rezistă mai mult de două săptămîni în condițiile unei expoziții cu public”, a mai spus directorul Lupu. Băcăuanii pot vizita expoziția permanentă de păsări vii a Vivariului Bacău, zilnic între orele 9.00 – 17.00. (Constantin GHERASIM)
Păsările exotice de la Vivariu fac furori prin țară
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.