O chestiune de conduită, să-i zic dură, e să urmărești ce-ți pune țăranul în traistă. Adică, în sacoșă. Dacă o ai. Dacă nu o ai, du-te și cumpără cu cinci mii bucata. Dar să revin la „chestia de conduită”. Problema e că nu trebuie să te încrezi deloc în zîmbetul sau în gestul de negustor manifestate, din plin, de producătorul rural. Nu. Dacă-i răspunzi tot cu un zîmbet sau o glumă și dacă mergi pe „mîna” lui, te-ai păcălit și, în consecință, ai mari discuții cu nevasta. Cum am pățit eu toamna trecută sau chiar acum, la vremea caiselor. Și nu cred că m-am învățat minte. Sînt un ins incurabil din punctul ăsta de vedere… Astă toamnă, l-am lăsat pe țăran să-mi umple doi saci cu varză, pentru murat, i-am zis că am un vas de ăla de șaizeci de litri, el mi-a zis că știe, că și el își pune varza tot în de-alea, că are mai multe, și, în consecință, îmi va pune în saci varza la „mărimea” gurii „butoiului”. Am plecat după mașină, am revenit, am plătit, am luat sacii și, acasă, nevasta era să dea divorț de mine după patru decenii de conviețuire liniștită. Deasupra, verzile, vreo trei, patru, erau la „dimensiunea” convenită, dar mai încolo nevasta mea a crezut că am cumpărat ridichi de toamnă… A trebuit să merg, a doua zi, și să cumpăr varză ca lumea… Ieri, în piață, cam tot așa. Am cumpărat două kile de caise. Țăranca – o femeie zdravănă, din Matca, județul Galați – m-a „ochit” dintr-o privire. „Vă pun numai din astea mari… Și, de 20 de mii, ăsta nu-i preț…!” Alături, un ins din aceeași comună vindea mere. Cît am stat de vorbă cu el în vreme ce-mi punea merele pe cîntar, cele două kilograme de caise își găsiseră locul în sacoșa mea. „Ți-am mai pus vreo trei, patru, în plus… Tot de-alea mari” – m-a asigurat vînzătoarea. I-am dat 40 de mii, am luat și merele, și, bucuros, le-am dus acasă. Nevasta le-a deșertat într-un vas și, uitîndu-se lung la mine, cu o privire care nu lăsa loc nici măcar indulgenței: „Ce-s astea…? Corcodușe…?” Am înlemnit. Da, parcă erau corcodușe. E drept, ceva mai mari, dar, în nici un caz, caisele alea frumoase pe care le văzusem eu pe masa din piață… Asta-i, în esență, toată întîmplarea… Cred că n-o să mai cumpăr caise și nici varză, la toamnă. Altfel, mă paște divorțul după peste 40 de ani de conviețuire liniștită… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns