Astăzi este ultima zi de înscriere a celor care vor să dea admitere la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Bacău. Pînă ieri la prînz, la această secție au fost depuse 120 de dosare, adică cîte patru candidați pe fiecare dintre cele 30 de locuri fără taxă. Mult mai puțini concurenți s-au înscris, însă, tot pînă ieri la amiază, la Kinetoterapie. Aici erau depuse aproximativ 50 de dosare, acestei secții fiindu-i repartizate 20 de locuri fără taxă. Numărul mic de dosare i-a surprins neplăcut pe cei care conduc această secție, mai ales că mulți dintre absolvenții de la Kinetoterapie și-au putut echivala studiile în occident, obținînd locuri de muncă bănoase, această specializare fiind una dintre puținele care urmează modelul facultăților similare din Uniunea Europeană. „Numărul celor care s-au înscris pînă în prezent este foarte mic. Anul trecut aveam 4,5 – 5 candidați pe loc, iar anul acesta concurența a scăzut pînă la doi pe loc. Nu știu de ce s-a ajuns la o asemenea situație. Probabil că alte universități nu dau testul la biologie sau este vorba despre mirajul marilor centre universitare, care atrag mai ușor studenți și fonduri mult mai mari”, ne-a declarat conf. univ. dr. Doina Mîrza. (Constantin GHERASIM)
Concurență mică la Kinetoterapie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.