■ antrenorul băcăuan și-a strunit ieri elevii în două reprize ■ Ciocoiu și Ciobanu s-au pregătit cu rezervele
Cristi Popovici a fost solicitat la maximum ieri, chiar de către elevii lui. E și vina sa, pentru că a programat două ședințe de pregătire. Prima, la ora 9, a doua, de la 11. „Nu-i nici o problemă. Resimt oboseala, dar aș fi în stare să lucrez cu ei toată ziua numai să iasă bine”, se confesa Popovici la finalul ultimei ședințe de pregătire, încheiată în jurul orei 12 și ceva. Rezervele au intrat primele în „combinație” cu tehnicianul băcăuan. Pe terenul de antrenament, preț de o oră și jumătate, Cristi Popovici a exersat cu „speranțele” fotbalului băcăuan șutul la poartă sau, mai bine zis, tentativa de a înscrie. De multe ori, tentativa s-a materializat, chiar dacă este loc și de mai bine. Printre tinerii fotbaliști au putut fi zăriți Cristian Ciocoiu și Radu Ciobanu. Chiar dacă mult mai detașați decît „speranțele”, celor doi le-a ieșit aproape de fiecare dată exercițiul. Radu și Cristi i-au învins pe Ignătescu sau Bogdan, spre disperarea în special a ultimului portar care, în ciuda unei lovituri primite la gleznă, a strîns din dinți și s-a pregătit fără regim special. După „un-doi-urile” urmate de șutul la poartă pe care le-au făcut fotbaliștii chiar cu antrenorul lor, a venit rîndul centrărilor și, mai greu, introducerea balonului în plasă. S-a băgat și Cristi Popovici la cîteva dintre ele, unele i-au ieșit altele, nu. Ciobanu centrează la semînălțime, iar Ciocoiu trage din prima, pe chip citindu-i-se satisfacția. Popovici îi șoptește lui Ciobanu: „astea-i plac lui”. După seriile de execuții, timp în care David, Ureche și Tănase, accidentați, au efectuat ture de teren, s-a trecut la joc. Ciocoiu, Ciobanu și Popovici și-au format trioul de aur care a reprezentat cheia succesului în amicalul pe jumătatea terenului între fotbaliștii prezenți la primul antrenament.
Cea de-a doua ședință a avut loc chiar pe terenul oficial. Au participat doar cei 11 titulari ai meciului pe care FCM Bacău urma să-l dispute de la ora 18 cu Ceahlăul. Ignătescu, Apostol, Ardeleanu, Baciu, Bojescu, Codreanu, Răducan, Lovin, M. Croitoru, Petcu și Cristea. Cîteva minute cu balonul, cîteva centrări, o scurtă ședință chiar pe teren și alta ceva mai lungă în vestiar. Masa, la 12,30 și, surpriză, mini-cantonamentul. Doar pînă la ora meciului, spre liniștea fotbaliștilor, care astăzi vor întîlni, de la ora 17, pe Poli Iași, la Tîrgu Neamț. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns