• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Fotbaliștii nemțeni au fost mai șmecheri

Fotbaliștii nemțeni au fost mai șmecheri

Ziarul de Bacau 28 iulie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

■ elevii lui Hizo au punctat de două ori în primele 20 de minute iar în final au tras chiar de timp ■ Ceahlăul Piatra Neamț – FCM Bacău 2-1 (2-1)

FCM Bacău a început să arate ca o echipă de Divizia A abia după primele 20 de minute, cînd, cu mai multă atenție, putea înscrie de cîteva ori. Pînă atunci însă, dezastru total. Apărarea a gafat nepermis, mijlocul a fost rupt, iar vîrfurile Petcu și Cristea s-au întîlnit, implicit, rar cu balonul. Se părea că jocul de la Piatra Neamț va fi un galop de sănătate pentru elevii lui Viorel Hizo, care au început în forță și au punctat de două ori. Prima dată în minutul 10, prin Solomon, nemțeanul driblînd cu ușurință tot ce i-a ieșit în cale pentru a-l executa apoi cu un șut sec, pe jos, pe Ignătescu. Zece minute mai tîrziu, Solomon, deschis pe dreapta de Tiberiu Șerban, a profitat de o ieșire neinspirată a lui Ignătescu, a centrat în fața porții, iar Burdujan a înscris cu latul. Băcăuanii nu au acuzat șocul, mai mult, au ieșit la joc și au fost aproape de a reduce din handicap în minutul 24, prin Bojescu, lovitură de cap, de la 7 metri, exact în picioarele lui Lefter, la o centrare a lui Petcu. Un minut mai tîrziu, Potorac a centrat puternic, Lefter a scăpat balonul, iar Petcu a înscris cu capul. Fotbaliștii lui Cristi Popovici au prins curaj și, pe spațiile destul de largi lăsate de fundașii nemțeni, în ciuda strigătelor disperate ale lui Hizo, s-au descurcat bine, ratînd încă două ocazii mari de gol. Cristea a scăpat singur cu Lefter, în minutul 35, dar a încercat lobul, nereușit, în locul unei pătrunderi în careu, același jucător fiind cîteva minute mai tîrziu blocat la cîțiva metri de poartă.

Partea a doua a jocului a început cu băcăuanii în ofensivă, iar Petcu a fost aproape de egalare, în minutul 53, dar șutul său, de la 12 metri, a fost respins de Lefter.

Ceahlăul nu a reușit în cea de-a doua repriză să se apropie de poarta lui Bogdan, cei care au fost mult mai periculoși fiind oaspeții. Contraatacurile purtate de Cristea, Codreanu sau Petcu au fost sortite însă eșecului, pasa decisivă întîrziind mereu. Șutul lui Codreanu, peste poartă, și capul lui Ardeleanu, de la 6 metri, au fost ultimele ocazii ale unui meci cîștigat de fotbaliștii mai „șmecheri”, nemțenii, care au taxat scurt gafele băcăuanilor din primele minute ale jocului.

Ceahlăul: Lefter – Nohai, Goian, Alistar, Avădanei, Botez – Solomon, T. Șerban, C. Ilie – Feizula, Burdujan. Au mai jucat: Nemțanu, Bukvic, Pancovici, Forminte, Bogdanovic, Domșa, Enache

FCM Bacău: Ignătescu – Codreanu, Baciu, Bojescu, Ardeleanu, Potorac – Lovin, Matei, Apostol – Petcu, Cristea. Au mai jucat: Bogdan, M. Croitoru, Cristache, Mavriche, Cîmpanu

A arbitrat: Anton Heleșteanu. (Cristian BLĂNUȚĂ)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile

Echipa feminină de volei a Universității ,,Vasile Alecsandri din Bacău” a devenit vicecampioană națională universitară

FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 12 – 17 mai 2025

Noaptea Muzeelor 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Medicamente "ciuma rosie/aurie" la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • Celentano la Echipa feminină de volei a Universității ,,Vasile Alecsandri din Bacău” a devenit vicecampioană națională universitară
  • Chloe la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Nicu la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești
  • Macrou la FOTO: Delegație din Bacău, în Franța, la Saint-Leu-la-Forêt. Președinta Breahnă-Pravăț, inițiativă pentru învățarea limbii franceze în Colonești, Dealu Morii, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău