• agenții economici cu mai mult de 50 de salariați sînt obligați să aibe un medic de întreprindere • numărul medicilor care pot ocupa aceste posturi este extrem de mic
Noutățile ivite anul acesta în legislația muncii cuprind și modificări în reglementările referitoare la asistența medicală a angajaților. Potrivit unui act normativ recent, angajatorii care au mai mult de 50 de salariați trebuie să aibe printre salariați și un medic de întreprindere. Existentă pînă în anul 1997, rețeaua de medicină de întreprindere s-a dizolvat de la sine, atunci cînd doctorii din aceste cabinete au optat pentru varianta medicinii de familie. Acum, însă, pentru a redeveni doctorii unui agent economic, medicii generaliști trebuie să facă dovada unor competențe. „Dacă un medic de familie face dovada a 200 de ore de cursuri profesionale și practică efectuate în ultimii ani va putea obține competența în medicină de întreprindere. Atribuțiile unui medic care se îngrijește de sănătatea salariaților sînt multiple. În principal, ele vizează urmărirea condițiilor de muncă, acordarea primului ajutor în caz de accident de muncă, comunicarea incapacității temporare de muncă sau a îmbolnăvilor profesionale”, ne-a declarat dr. Angela Aflorei, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP). Pînă în acest moment, în județul Bacău nu există decît nouă medici care au competență în medicina de întreprindere. Sectorul este cu atît mai deficitar cu cît și numărul medicilor de medicina muncii, specialiști care dau avizul final privitor la starea de sănătate a angajaților, este foarte mic. „În județ există numai patru specialiști în medicina muncii, cărora recent li s-au adăugat încă trei medici de policlinică. Numărul este insuficient ținînd cont de faptul că ei trebuie să efectueze fișa de aptitudine a fiecăruia dintre salariații din județ. Rezultatele investigațiilor făcute de medicul de familie sînt singurele care pot stabili dacă angajatul respectiv poate munci în condițiile profesiei respective”, a mai spus adjuncta DSP, medic primar în medicina muncii. Ținînd cont și de faptul că în prezent, numai cîțiva dintre agenții economici ai județului au un medic de întreprindere, supravegherea stării de sănătate a salariaților băcăuani este încă deficitară. Precară este și dotarea cabinetelor de întreprindere, care ar trebui să fie dotate cu aparatură medicală specifică medicinii muncii. În această situație, singura posibilitate pe care o au la îndemînă administratorii societăților comerciale este aceea de a apela periodic la serviciile unui medic de medicina muncii, sau la colaborarea cu un medic de familie care face dovada absolvirii cursurilor de medic de întreprindere. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns