• „nu se învață în preuniversitar, iar vinovați sînt sistemul și școlile care pregătesc acești copii”, a concluzionat Doina Cmeciu, decanul de la Litere
Ultimele liste cu admișii în noul an universitar la Bacău au fost afișate, ieri, la specializările Facultății de Litere. Deși unii candidați au avut medii peste 9.00 la examenul de bacalaureat (care a însemnat 50 la sută din media de admitere), notele obținute la probele scrise la limba și literatura română, engleză sau franceză nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Asta în ciuda gradului de dificultate mediu al examenului scris pentru admitere, după cum ne-a declarat profesoara Doina Cmeciu, decanul Facultății de Litere. „Notele obținute la examenul scris au fost foarte proaste la literatura română. Este dureros să avem o mulțime de note sub 5.00. Nu știu cum s-au obținut note slabe la literatură română, după ce s-au dat două probe de literatură la bacalaureat”, a afirmat decanul de la Litere. Nedumerirea universitarului băcăuan este cu atît mai mare cu cît unii candidați, care au obținut la bacalaureat medii peste 9.00, nu au reușit să obțină la admiterea la facultate mai mult de nota 4.00.
„Concursul de dosare nu este corect. Este un lucru fals, dovedit de rezultate. De exemplu, la franceză, din cei 36 de candidați, 33 la sută aveau la bacalaureat peste 8,75, iar la testul de franceză au luat note sub 4.00”, a explicat Doina Cmeciu. Diferențele foarte mari dintre cele două note constituie un semnal de alarmă pentru viitorul școlii românești. „Nu se învață în preuniversitar. Cei care au intrat pe locurile fără taxă au medii relativ egale, însă marea masă a elevilor nu învață. E foarte periculos pentru viitoarele generații. Normal, învățămîntul ar trebui privit cu bătaie lungă, pentru că este unul din sectoarele cheie ale societății viitoare”, a adăugat decanul Facultății de Litere. Profesoara Cmeciu nu îi găsește vinovați doar pe elevi. „Vinovați de această situație sînt sistemul și școlile care pregătesc acești copii”, a precizat ea.
9,28 – cea mai mare medie la Litere
Media cea mai mare la admitere la Facultatea de Litere din cadrul Universității Bacău este 9,28, obținută de Corina Elena Chelmuș, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”, care a obținut și nota cea mai mare la examenul scris la engleză: 9,50. Cele zece locuri fără taxă la specializarea Engleză – Română au fost ocupate de elevi cu medii între 9,28 și 8,23. Pentru cele 16 locuri cu taxă pot opta candidații care au obținut medii între 8,19 – 5,10. La specializarea Engleză – Franceză, cele zece locuri fără taxă au fost obținute de candidații care au avut medii între 9,28 – 8,23. Pentru cele 16 locuri cu taxă sînt înscriși candidați cu medii între 8, 21- 5, 27.
Mult mai apropiați ca valoare au fost candidații de la Română -Franceză, cei admiși pe cele zece locuri fără taxă avînd medii între 8,76 – 8,17. Pe cele 16 locuri cu taxă pot intra candidații cu medii între 8,15 – 5,08. La specializarea Română- Engleză, locurile fără taxă (10) au fost ocupate de candidați cu medii între 8,81 – 8,18, iar pentru cele 16 locuri cu taxă pot opta candidați cu medii între 8,16 – 5,08.
La Colegiul de Institutori, mediile obținute la învățămînt preșcolar au fost între 8,04 – 5,64. La aceeași secție, dar la învățămîntul preuniversitar, mediile celor admiși s-au încadrat între 8,37 – 6,57. „În toamnă se va da încă un examen pentru cele două locuri la zi rămas libere la învățămînt preșcolar. Tot atunci sperăm se se ocupe și locurile de la învățămînt la distanță unde din cele o sută de locuri s-au ocupat doar cinci”, a mai spus profesoara Cmeciu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns