Elevii băcăuani par a fi prea puțin impresionați de faptul că în această perioadă este vacanță și continuă să-și îmbunătățească palmaresul cu noi premii obținute la diverse întreceri naționale. Ultima ispravă de gen a fost opera liceenilor băcăuni participanți la faza națională a Concursului de proiecte de mediu, consumată la sfîrșitul săptămînii trecute, în tabăra de la Muncel – Iași. Ambele proiecte prezente în concurs – „Mici «delte» în inima Moldovei” și „Copiii din satele băcăuane au nevoie de apă curată” – au fost, în final, recompensate cu cîte un premiu trei. Primul a fost realizat de Adrian Corlescu și Ștefan Tamba, elevi la Grupul Școlar de Chimie, sub coordonarea profesoarei Cristina Ichimaș, în timp ce al doilea a fost întocmit de Laura Sava și Alexandra Nica, ambele de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, coordonate de profesoarele Loredana Ghelase, Cătălina Mardare și Coralia Negruț. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns