SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfintei Teodora de la Sihla

Sfînta Teodora s-a născut în jurul anului 1650, în satul Vînători, de lîngă Tîrgu Neamț. A avut o copilărie tristă din cauza morții singurei sale surori. Mai tîrziu, părinții au măritat-o cu un tînăr slujbaș din Cetatea Neamțului. A trăit mai mulți ani alături de soțul ei, dar nu a putut avea copii. Apoi i-au murit părinții și gîndul de a sluji lui Hristos a început să o urmărească tot mai insistent. S-a înțeles cu soțul ei ca amîndoi să intre în mănăstire. La 30 de ani, Teodora a intrat în mănăstirea Vărzărești, în Munții Buzăului. După cîțiva ani, stareța Paisia, cu o parte din maici, a părăsit mănăstirea din pricina atacurilor turcilor și a tătarilor. Restabilindu-se liniștea în țară, maicile, între care și Teodora, s-au așezat undeva în părțile de sud ale Munților Vrancei . Au petrecut aproape zece ani în nevoi și Cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre Munții Neamțului. Cu binecuvîntarea egumenului Varsanufie de la Sihăstria Secului s-a retras în pădurile Sihlei, în locuri sălbatice. Acolo, Sfînta a întîlnit un sihastru bătrîn, care i-a oferit chilia lui de sub stîncile Sihlei, iar el și-a căutat un adăpost și mai trainic în altă parte. Uneori, era vizitată de părintele Pavel, care venea să-i cerceteze pe sihaștri și să le împărtășească învățăturile Domnului. Se spune că Sfînta ar fi trăit aici vreme de 20 de ani, poate chiar mai mult.

Înainte de a muri, Teodora s-a spovedit, s-a împărtășit și a rostit cuvintele: „Slavă Ție, Doamne, pentru toate”. Prin anii 1725-1730, întru pomenirea nevoințelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat schitul Sihla, cu o bisericuță de lemn, care dăinuește și astăzi.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Caietan

Sfîntul Caietan s-a născut în anul 1480, din familie nobilă, la Vicenza, localitate în nordul Italiei, între Padova și Verona. A studiat dreptul la Padova și a exersat avocatura în orașul natal. Devenit cunoscut prin calitățile sale, papa Iuliu al II-lea l-a ales secretar particular și l-a numit protonotar apostolic. În această calitate, a avut ocazia să-i cunoască foarte de aproape pe cardinalii și prelații iubitori de petreceri. A văzut viața decăzută a multor cercuri preoțești și călugărești. La 36 de ani, Caietan a simțit chemarea spre viața preoțească și, după cuvenitele pregătiri, papa Leon al XI-lea a dat un edict prin care i-a permis să primească toate sfințirile necesare în timp de patru zile. S-a retras în ținutul natal, unde a păstorit în parohia Sfînta Maria de lîngă Vicenza și la cătunele risipite pe coasta muntelui Soratte.

Cînd mama lui a murit, el a dat o parte din averi săracilor și bolnavilor, iar alta a cedat-o rudelor. Mai tîrziu, împreună cu alți preoți, Caietan a întemeiat o asociație de preoți care-și propunea ca ideal o viață preoțească apostolică, trăită în sărăcie evanghelică, dăruire totală vieții pastorale și spirituale, ascultare deplină. În acest spirit, Caietan a renunțat la calitatea de episcop și arhiepiscop, iar congregația întemeiată de el s-a numit „Ordo Regularium Theatinorul”, iar membrii ei sînt cunoscuți sub denumirea de părinți teatini. Pe 7 august 1547, a cerut să fie așezat pe pămînt, pe un strat de cenușă și i-a rugat pe confrați ca trupul să-i fie înmormîntat în groapa comună. (Constantin GHERASIM)