Acțiunile Societății de Investiții Financiare Moldova au rezistat cu bine în ringul bursier, după anunțul privind executarea silită a conturilor sale. Prețurile au oscilat în ultimele două zile între 2.450 de lei și 2.550 de lei/acțiune, la o valoare nominală de 1.000 de lei, adică la valorile normale din ultima perioadă. Fostul FPP II Moldova a fost deja executată de trei miliarde de lei din conturile blocate la Raifeissen Bank – fosta Bancă Agricolă -, după ce lichidatorii Bankcoop au cerut executarea silită a gigantului de investiții financiare pentru garantarea a opt bilete la ordin cu care firma Agapia Turist din Tîrgu Neamț a luat credite de peste patru milioane de dolari. PMG SRL și RVA SA București nu au negociat sumele respective și au obținut „extragerea” din conturile SIF a banilor. Cu toate acestea, cotațiile acțiunilor la Bursă s-au menținut aceleași și, cu excepția unei ușoare creșteri a volumului de tranzacționare în ziua anunțului, nu s-a înregistrat nimic deosebit. SIF Moldova are circa 71 de miliarde de lei blocate în conturile bancare încă din 1996 și are constituite și provizioane de risc, întrucît conducerea firmei a prevăzut că se va ajunge și la așa ceva. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns