• creșele sînt singurele unități de învățămînt care îndeplinesc normele sanitare • la mai puțin de o lună distanță de deschiderea anului școlar, multe dintre școlile și grădinițele județului nu au efectuat lucrări de reparații și igienizări a clădirilor
Primul control demarat în instituțiile de învățămînt de inspectorii sanitari a găsit gata lucrările de reparație, igienizare și modernizare numai la cele nouă creșe care își desfășoară activitatea în mediul urban al județului. Controalele la școlile generale, grădinițe și licee nu au avut însă aceleași rezultate. La aceste unități de învățămînt, administratorii mai au de lucrat pînă cînd vor înlătura toate abaterile care pun în pericol autorizarea sanitară. La școlile din mediul urban, cel mai mic procent de realizare al igienizărilor îl dețin blocurile alimentare. „Doar 65% dintre aceste unități școlare și-au pus la punct blocurile alimentare. La Bacău, de exemplu, școlile Mangeron și Bacovia nu au efectuat lucrări de igienizare, sau au probleme cu instalațiile sanitare. La Complexul de Servicii Comunitare nr.6 din Tîrgu-Ocna clădirea este deteriorată, la fel și mobilierul și instalațiile sanitare. Tot la Bacău, școala nr.1 are instalațiile sanitare defecte, iar lucrări de iginiezare nu s-au făcut deloc”, a spicuit din concluziile controlului sanitar al școlilor, Cornelia Cojocaru, direactoarea Direcției de Sănătate Publică.
Lista școlilor care săptămîna trecută nu demaraseră încă lucrările de reparație și igienizare continuă cu un șir de instituții din mediul rural. La școlile din Izvorul Berheciului, Dămienești, Răcăciuni, Plopana, Roșiori, Prăjoaia și Mănăstirea Cașin nu s-au demarat lucrările de reparație a clădirilor, a grupurilor sanitare sau de iginiezare a sălilor de clasă. La Roșiori, inspectorii sanitari au descoperit că școala nu are surse de încălzire, iar la liceul din Hemeiuși nu s-au efectuat pînă acum igienizări la blocul alimentar, internat și spălătorie. Inspectorii sanitari au avut parte și de surprize mai mari în timpul controlului. „La școala din Fundu Răcăciuni am descoperit în incinta instituției un bar care funcționa după-amiza și seara. Spațiul fusese închiriat de Primărie. Potrivit legii, o astfel de unitate nu are ce căuta la o distanță de 200 de metri de poarta școlii, cu atît mai mult chiar în interiorul ei. S-a pus în vedere primarului ca barul să dispară pînă la începutul școlii”, ne-a declarat dr. Daniela Lupașcu, șefa Inspecției Sanitare de Stat.
O nouă rundă de controale va demara în unitățile școlare din județ la 1 septembrie, atunci cînd va începe numărătoarea inversă pentru instituțiile școlare cărora le expiră autorizațiile sanitare. Anul trecut, peste 300 de școli din județ au funcționat fără aviz sanitar. „Funcționarea școlilor fără autorizație sanitară se face de fiecare director pe propria răspundere. Dacă într-o astfel de școală izbucnește un episod de îmbolnăviri din cauza mizeriei, conducerea școlii este trasă la răspundere”, ne-a declarat dr. Cojocaru. Funcționarea fără aviz sanitar este o contravenție care se sancționează cu amenzi între 5 și 30 de milioane de lei. (Cezara DUȚĂ)
pe raster:
O treime dintre școlile din județ nu au început igienizarea de vară
În ciuda evidenței descoperite pe teren de inspectorii sanitari, datele oficiale spun cu totul altceva. 200 de școli dintre cele 1.065 de unități de învățămînt existente în județul nostru figurează că au finalizat lucrările de reparații și igienizare, obligatorii în orice vacanță de vară. În cele mai multe – 409 – curățenia este realizată într-o proporție de peste 50 %, iar în 356 de unități de învățămînt, operațiunea de igienizare este abia la început sau nici măcar nu a demarat. Elevii din 11 școli vor avea parte de clădiri complet renovate, pentru că instituțiile la care învață primesc fonduri de la Banca Mondială, pentru reabilitare. Alte 16 clădiri de la țară, construite din chirpici, au fost demolate și pe locul lor se vor ridica noi construcții. Deși pînă la începerea nului școlar mai sînt doar cîteva săptămîni, primarii nu s-au înghesuit să facă rost de combustibil: în 452 de unități de învățămînt din mediul rural nu există nici măcar o surcică pentru încălzirea claselor. Întreaga operațiune de igienizare a școlilor din județ este estimată la aproximativ 1,500 de miliarde de lei, bani care trebuie asigurați din bugetele locale. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns