Ștefan RADU
S-a umplut Bacăul de mașini Audi, VW, Alfa Romeo și alte bengoșenii second hand! Nunțile curg pe bandă rulantă, că numai prididesc preoții cu pusul pirostriilor, iar centrul orașului, sîmbăta și duminica, vibrează de țiuitul sirenelor și claxoanelor. Au venit „italienii”! Acesta este marele mister. Cei care de doi-trei ani muncesc precum sclavii în peninsulă, au primit liber de la stăpîni pentru a-și revedea familiile. Pentru o lună, sînt domni! Conduc mașini „tari”, golesc supermarketurile de detergenți ieftini pentru a completa cadorile pregătite a fi livrate rudelor mai sărace și – pe seară – iau viraje periculoase pe bulevardele orașului. Atrag atenția prin lipsa de bun-simț în trafic, prin modul violent în care îi înghesuie la bordură pe ceilalți șoferi și prin indiferența față de regulile general acceptate.
Nici cînd coboară pe trotuar nu devin mai discreți. La o terasă, în centru, am asistat la o scenă tragicomică. Un „italian” grăbit nevoie-mare s-a așezat la masa unui prieten mai puțin umblat prin lume. Acesta a vrut să-l omenească și el cu o cafea. A venit imediat răspunsul: „Nu beau decît decofeinizată, nu știu dacă aveți pe-aici…” M-am uitat lung la individul mofturos gîndindu-mă că neam de neamul lui, acolo, pe malul Siretului, nu a știut ce-i aia cafea, iar acum, vlăstarul angajat la vreo fermă din Italia are sensibilități gastronomice!
În alimentara din cartier, trei „doamne” cotcodăceau, mai ieri, în fața galantarului cu mezeluri. Frazele lor erau o mixtură de română și italiană, accentul fiind de-a dreptul simpatic. Se uitau la prețuri și nu mai pridideau să transforme leii în euro. Totul era prea scump, prea sofisticat. În final, au luat niște oase afumate…
Anul acesta, după ce autoritățile italiene au declanșat un amplu program de triere și legalizare a imigranților, grupul celor veniți acasă este mult mai pestriț. În 2001 și 2002, „italienii” erau altfel: oameni serioși, care lucrau legal, care veneau în concediu fără teama că nu vor mai putea reveni în peninsulă… Acum au primit liberă trecere și cei care doi-trei ani au stat prin boscheți, în colibe de cartoane, terorizați continuu de raziile carabinierilor. Așa se face că, reveniți în țară, se comportă precum cei eliberați din detenție. Sînt agresivi, frustrați, grăbiți, nervoși. Țin cu tot dinadinsul să demonstreze celor din jur că nu s-au chinuit degeaba prin Milano, Roma sau Torino (de fapt, prin regiunile respective) și că pot să-și permită, acum, orice. Au slugărit, o vreme, pe la diverse familii italiene, au înghițit, uneori, și umilințe doar pentru a pune ban pe ban și – odată ajunși acasă – vor să fie „domni”. E de-nțeles și de apreciat efortul lor. Nu fiecare dintre noi este capabil de asemenea sacrificii. Însă nu noi, cei rămași acasă, sîntem vinovați pentru chinul lor. Îi respectăm în măsura în care și ei consideră că merităm respectați. E simplu.
Lasă un răspuns