• de la începerea anului școlar, Vasile Mierlea, escrocul din Rîmnicu Vîlcea, a mai dat două tunuri în municipiul Bacău • pînă acum, în opt județe din țară, escrocul a adunat peste cinci miliarde de lei
Polițiștii din nu mai puțin de opt județe din țară sînt pe numele unui
infractor deosebit de periculos, care și-a ales un mod de operare
ieșit din comun. Este vorba despre Vasile Bogdan Mierlea, de 28
de ani, cu domiciliul oficial în municipiul Rîmnicu Rîlcea, care de
patru ani este căutat de polițiștii din Bacău, Iași, Covasna, Brașov,
Sibiu, Dolj, Argeș și Prahova. Numai în municipiul Bacău, el a dat
zece „tunuri”, în urma cărora s-a ales cu bani și bijuterii în valoare de peste o jumătate de miliard de lei. În opinia polițiștilor, la nivelul
întregii țări, prejudiciul depășește cinci miliarde de lei. Tupeul său depășește orice închipuire. Chiar în ziua în care fotografia sa a fost mediatizată, Mierlea era în Bacău, unde a mai dat o lovitură, iar de la începerea anului școlar, numărul victimelor sale a mai crescut cu două persoane. În ultimele situații, prejudiciul a fost de 27 de milioane de lei.
Îmbrăcat întotdeauna „la patru ace”, Mierlea își fixează dinainte victima, despre care, în timp, reușește să obțină toate informațiile de care are nevoie: nume, prenume, vîrsta, ocupația, pasiuni, cunoștințe, orice îl va putea ulterior ajuta. Un lucru esențial – toate victimele sale sînt copii cu vîrste cuprinse între cinci și 12 ani. După o perioadă de tatonare, Mierlea acosta copiii, de regulă la intrarea în bloc sau suna la apartament, unde se recomanda un coleg al unuia dintre părinți și spunea că a fost trimis să ia un document important care se află în locul unde țin părinții banii. Pentru a fi mai convingător, hoțul se prefăcea că apelează de pe telefonul său pe tatăl copilului, după care spunea că acesta are telefonul închis. Odată ajuns în apartament, Mierlea cerea un pahar cu apă și, pînă cînd copilul revenea din bucătărie, el lua din sertar banii – lei și valută, precum și toate bijuteriile. „Nu au fost cazuri în care hoțul să ia și altceva, deși în casă se mai găsea și aparatură electronică sau alte obiecte de preț, însă mult mai voluminoase”, ne-a declarat subcomisarul Cristian Crețu, șeful Biroului Poliției Judiciare Bacău. Din cele zece furturi comise în acest fel pe raza municipiului Bacău, două au fost probate pe baza amprentelor de pe paharele cu apă și celelalte prin recunoașterea fizionomiei hoțului. După ce în urmă cu trei luni Mierlea a furat dintr-un apartament din Bacău 900 de euro și șase milioane de lei, acum cîteva zile, el a poposit din nou pe străzile Milcov și Republicii, de unde, din două apartamente, a furat în total bani și bijuterii în valoare de peste 27 de milioane de lei.
Polițiștii spun că ar trebui ca părinții să le explice copiilor lor despre pericolul la care se expun în cazul în care lasă un necunoscut în apartament și, cu atît mai mult, cei mici nu trebuie să știe unde-și țin părinții lor economiile. Totodată, în cazuri asemănătoare, copiii trebuie să sune de îndată la 955, unde polițistul de serviciu îi va sfătui cum trebuie să procedeze. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns