Mihai BUZNEA
Ca orice bun român, cred că mă pricep și eu la politică și la fotbal. Uneori mai scriu și versuri, fiindcă, de! nu sîntem și poeți?! Pentru a fi „în priză” nu trebuie decît să citești presa, recte discursurile parlamentarilor și guvernanților noștri, pe care ni-i tot dăruim din ’90 încoace, dar și să urmărim talk-show-urile televizate cu vip-urile Puterii și pleiada de analiști de tot soiul care-și tot dau cu presupusul în tot soiul de chestiuni care de care mai importante. Vorbă multă, de ți se face lehamite, dar nimic din ceea ce se spune și se așteaptă, dincolo de vorbele mari și goale precum brașoavele noastre servite de istorie.
Una din temele predilecte ale tuturor acestor predicatori de vînt în pustiul demagogiei este și cea a guvernării după directive. Foarte des (dar pe bună dreptate), se face apel la perioada anilor ’50-’60, cînd tot ce se spunea de la București, din sediul CC și de la Palatul Victoria emana de la Kremlin. Moscova era port-drapelul politicii noastre interne și externe, cu toate „binefacerile” ei: armata de ocupație, care huzurea în timp ce noi muream de foame; sovrom-urile, care ne-au spoliat ani îndelungi țara; transformarea (cooperativizarea) socialistă a agriculturii; stahanovismul și șantierele naționale ale brigadierilor; ideologizarea marxist-leninistă; impunerea, prin mijloace perfide, a culturii sovietice. Toate celelalte, pe care cei din „generațiile de sacrificiu” le știu foarte bine și încă le mai sînt tributari. Se înțelege că toate acestea ne parveneau în rusește, drept pentru care am fost obligați să învățăm și limba „aliaților” noștri de la Răsărit. Conducătorii noștri de-atunci luau poziția de drepți și răspundeau „Să trăiți, am înțeles!”. După care, executau. Ce-a ieșit, am văzut. Aveau grijă să nu se-ntîmple altceva, consilierii, oamenii prin care se dicta și se controla.
Astăzi, nu mai avem consilieri sovietici, iar Moscova și Kremlinul nu ne mai dau directive. O fac alții. Centrul de influență s-a mutat de la Răsărit spre Apus. La Bruxelles, fief-ul Uniunii Europene și leagănul iluziilor noastre. De acolo ne vin, acum, directivele. Și guvernanții noștri sînt alții, dar stilul de a guverna a rămas cam același. E comod și benefic: unii îți dictează, tu execuți. La ce să mai gîndești! Fel de fel de responsabili, reprezentanți, experți vest-europeni vin să ne ia pulsul, să se uite prin ogrăzile noastre, să ne numere boabele de fasole din oală ori să ne tragă de urechi. Politica celui mai tare. Ca și în urmă cu 50 de ani. E bine ce vor alții, nu ce ne trebuie nouă. În „epoca roșie” dictau „tătucii”; în cea „democratică” dictează Măria Sa Banul, iar Victoria face reverențe îndoindu-se din șale. Că de, doar s-a spus, și nu de-acum: românul e o specie aparte, n-are coloană vertebrală. Așa s-a ajuns să ne impună marile concerne bancare politica internă și externă, transformîndu-ne guvernanții în marionete. Prețul? Pentru cei mulți și bătuți de soartă e unul cu foloase discutabile. Vom trăi și vom vedea. Pînă atunci, 90 la sută din oamenii nației acestea trag mîța de coadă, obligați să suporte totul, de la sluj la umilință. Că ni se cer performanțe de natură politică, economică și socială e ceva normal. Dar că ni se intră realmente în suflete ține de domeniul bunei-cuviințe. Despre care nu prea știu ce e. Occidentalii fac cărțile în așa fel încît să le tragem doar pe cele perdante pentru masa de români. Iată cîteva dintre cele mai recente: încă o majorare, după numai două luni de la ultima ajustare, a prețului gazelor naturale; de anul viitor, prețul gigacaloriei va crește cu aproape 60 la sută, iar subvențiile pentru căldură vor fi anulate; la rîndul lor, deținătorii de microcentrale termice de apartament vor fi obligați să plătească o taxă ecologică pentru fiecare gigacalorie produsă. În schimb, un mare NU pun în față actualii noștri stăpîni atunci cînd se discută despre alte drepturi ale românului: NU – majorării salariului minim la 100 de euro; NU – viilor hibride și vinului tradițional, „de butuc”, ca și rachiurilor de casă; NU – sacrificării tradiționale a animalelor din gospodăria proprie, spre a nu le stresa. În disprețul aproape total al stresului omului de rînd! În compensație, parcă, spun DA – homosexualității și căsătoriilor homo, dar și altor binefaceri ce nu au nimic cu spiritul nostru.
Guvernarea prin directive emanate de la mai-marii zilei e, la noi, o stare de normalitate, așa că să nu ne mai mirăm, nicicum să ne revoltăm, că tot degeaba ar fi! Iată de ce sîntem ce sîntem și vom fi mai mult decît atît! Așa că să așteptăm în liniște și cu speranțe anul 2007 și-om mai vedea ce se va mai întîmpla. Pînă atunci, succes tuturor la Referendumul constituțional.
Lasă un răspuns