Campania agricolă de vară se apropie de sfîrșit, iar bilanțul agricultorilor a început deja. Cel din această vară are și bune și rele. Partea rea este reprezentată de dezastrul înregistrat la cultura grîului. Producția medie pe cele aproape 19.000 de hectare cultivate a fost de 1.412 kg/ha, exterm de puțin față de alți ani. Deși de regulă nu se înregistrează realizări record, ce este în acest an este catastrofic. Chiar și cei care au respectat tehnologia nu au obținut mai mult de 1.500 de kg/ha. În aceste condiții, cultivatorii nu și-au acoperit nici măcar cheltuielile, ieșind în pierdere, cel puțin la acest capitol.
Partea pozitivă a acestei campanii o reprezintă producțiile la floarea soarelui și la orzoaică. Ambele culturi au avut producții peste cele prognozate. La orzoiacă s-a depășit producția estimată – 1.464 de kg la hectar – cu aproape 1.000 de kg. Este adevărat însă că suprafața cultivată a fost mică. Nu la fel stau lucrurile la floarea-soarelui. „Suprafața cultivată a crescut cu 1.000 de hectare față de 2002, în parte și datorită faptului că acolo unde rapița și grîul au fost calamitate s-a arat din nou și s-a semănat această plantă”, spune directorul executiv al Direcției Agricole, Ioan Melinte. Dar vremea a ținut cu producătorii, astfel că pe cele 4.950 de ha de „soreancă” se vor obține aproape 1.500 de kg/ha.
Pe de altă parte, deși terenurile au fost eliberate, arăturile de vară înregistrează întîrzieri. Doar 18% din cele peste 24.000 de hectare programate au văzut plugul. Cauza principală o constituie ploile puține, ceea ce a dus la întărirea terenului. Astfel, tractoarele nu au putut intra în brazdă. Dar precipitațiile din ultimele zile ar putea fi un imbold, așa că și acest indicator sar putea îmbunătăți. Arăturile din această perioadă pregătesc patul germinativ pentru culturile de toamnă, acolo unde este necesară rotația acestora. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns